Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
O nouă acțiune comunitară de curățenie la Turulung
Caritas Satu Mare  - Vineri, 10 Noiembrie 2023

Datorită eforturilor membrilor comunității, luni, Parada Lampioanelor, cu ocazia Zilei Sfântului Martin, se va derula într-un mediu mai curat, mai plăcut.  

Patruzeci și cinci de localnici din Turulung, dornici să se implice au participat joi, 9 noiembrie, la acțiunea comunitară de curățenie organizată în cadrul proiectului „Conexiune Interetnică”.

La evenimentul aflat la a patra ediție au fost prezenți angajați ai primăriei, elevi de clasa a V-a, de la Școala Gimnazială Turulung, alături de diriginta lor, Orbán Ildikó, specialiști ai Centrului comunitar „Sfântul Martin de Tours” al Organizației Caritas, precum și membri ai grupului de acțiune locală format în cadrul proiectului sus-menționat, persoane beneficiare de ajutor social, și nu în ultimul rând, voluntari din comunitatea romă. 

 Ca de fiecare dată, participanții au eliminat deșeurile dintr-o zonă comunitară, de data aceasta din zona în care se va derula Parada Lampioanelor, marșul în amintirea Sfântului Martin, eveniment organizat de colectivul Grădiniței cu Program Prelungit Turulung.

La marșul spectaculos care anul acesta va avea loc luni, 13 noiembrie, începând de la ora 17:15, vor fi prezenți preșcolari, împreună cu educatoarele lor, precum și elevi din clasele I-IV de la Școala Gimnazială Turulung, alături de pedagogii lor, și bineînțeles, părinții copiilor.

După înmânarea mănușilor de protecție, a sacilor de gunoi și a uneltelor de grădinărit, participanții la acțiune au colectat deșeurile reciclabile, incluzând și deșeurile vegetale din parcul central, zona grădiniței, a școlii, a primăriei și a bisericii romano-catolice.

Acțiunea de curățenie a fost organizată în cadrul proiectului „Conexiune Interetnică”, un proiect implementat de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung.

Proiectul cu o durată de doi ani este derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și are ca scop determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate.

839 vizite
Distribuie pe