Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Peste 250 de copii au dirijat circulaţia în această săptămână
Poliția Satu Mare  - Joi, 12 Iunie 2014

Fiecare zi din această săptămână a fost dedicată de poliţişti, educaţiei rutiere a celor mai mici participanţi la traficul rutier.

Copii din grădiniţele GPP nr. 11, GPP Mondiala şi Grădiniţele Voinicelul au participat la activităţi în teren organizate de poliţiştii de prevenire şi cei de proximitate.

Astfel, marţi, 10 iunie 2014, preşcolarii de la Grădiniţa nr. 11 au avut bucuria de a deveni Poliţişti Juniori şi de a asculta sfaturile adevăraţilor poliţişti, informaţii oferite micilor pietoni  direct în teren, pe strada Păuleştiului.

Preşcolarii de la GPP Mondiala au fost invitaţi de poliţişti la cea mai apropiată trecere de pietoni, în zona Pieţei nr.1, unde cei mici au demonstrat mai întâi că ştiu regulile de circulaţie pietonală, şi abia apoi au avut permisiunea de a dirija circulaţia alături de poliţiştii prezenţi. Copiii au înţeles mai bine misiunea poliţistului rutier şi faptul că semnele acestuia sunt prioritare faţă de celelalte reguli cunoscute.

Cea mai numeroasă participare într-o singură zi a fost joi, 12 iunie 2014, când au participat la activităţile de educaţie rutieră peste 150 de preşcolari de la corpurile A,B şi C ale Grădiniţei Voinicelul.

Copiii veniţi în serii la o trecere de pietoni de pe strada Brânduşa din cartierul Micro 16, au ascultat cu atenţie principalele reguli de traversare transmise de poliţişti, după care şi-au dovedit abilităţile de buni pietoni, dar şi pe acelea de potenţiali poliţişti. Micii poliţişti echipaţi au dirijat circulaţia alături de poliţiştii în uniformă, constituin o atracţie deosebită pentru toţi participanţii la traficul rutier prezenţi în zonă, dar mai ales pentru părinţii veniţi în număr mare să asiste la această activitate.

Preşcolari din toate grupele au fost invitaţi să observe comportamentul pietonilor şi să sesizeze atunci când se întâmplă ca adulţii să greşească. Ei au aflat totodată care sunt locurile permise pentru joacă şi pentru a merge cu bicicleta la această vârstă, respectiv parcurile şi zonele protejate, cum sunt curtea sau locurile de joacă.

Acţiunile s-au dovedit benefice şi atractive pentru copii, aceştia reuşind să-şi ducă la bun sfârşit misiunea de Poliţişti Juniori, fiind felicitaţi pentru modul serios în care au colaborat cu poliţiştii.

Proiectul Poliţist Junior se află la a treia ediţie în acest an fiind realizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Radio Transilvania şi Fundaţia Maria. Activităţile vor continua, vineri 13 iunie, invitaţi fiind copiii de la Grădiniţa nr. 6, care vor dirija circulaţia în zona Grădinii Romei.

1668 vizite
Distribuie pe