Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
În Grădina Romei a avut loc concursul „Copiii și natura”
APM Satu Mare  - Luni, 25 Aprilie 2016

Vineri, cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din Municipiul Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean a organizat concursul județean „Copiii și natura”, în parcul din Grădina Romei.

În acest context Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare a continuat campania de educare și conştientizare a populaţiei privind importanța și necesitatea colectării selective a deșeurilor reciclabile din cadrul programului de educație ecologică ”Cel mai tare la reciclare ”,  și în rândul preșcolarilor participanți înscriși la concurs însoțiți de cadrele didactice,  la atelierul de “Colectare selectivă”.

La atelierul de “Colectare selectivă”, Farkas Ramona - specialist în domeniul gestiunii deșeurilor din cadrul APM Satu Mare a prezentat participanților ce este colectarea selectivă, cum se face corect și mai ales, de ce este important să separăm deșeurile de ambalaje de deșeurile menajere. Toate acestea au și fost puse în practică de fiecare preșcolar care a stat la rând cu diferite deșeuri reciclabile: hârtie și carton, flacoane de plastic, baterii portabile și becuri pentru a le putea depune în containerele corespunzătoare amplasate de către SC Alpin SRL - operatorul economic colector de deșeuri partener în cadrul competiției ”Cel mai tare la reciclare ”.

La acțiune au participat și zece elevi voluntari de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” însoțiți de profesoara Aurica Matei care au contribuit la bunul mers al acțiunilor desfășurate și au venit în sprijinul preșcolarilor.

La finalul acțiunii din cadrul concursului județean “Copiii și natura”, pentru sârguința și istețimea de care au dat dovadă, toți preșcolarii precum și voluntarii au fost recompensați cu premii.

Următoarea acțiune a campaniei de colectarea selectivă a deșeurilor va avea loc în localitatea Vetiș după montarea containerelor la punctele de colectare selectivă amenajate în acest sens, în prezența părinților voluntari.

 

Tags: concurs  judetea  natura  apm  
1409 vizite
Distribuie pe