Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Colegiul Național „Ioan Slavici” a sărbătorit franțuzește
Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare  - Marti, 21 Martie 2017

Elevi ai claselor IX C, X F și XI F îndrumați și coordonați de profesoarele Adriana Chioreanu și Ramona Vagner au sărbătorit franțuzește și  au participat cu proiecte în limba franceză și materiale promoționale pentru limba și cultura franceză.

Elevii au împărțit fluturași cu semnificația zilei și au promovat alături de mascota Salvi imaginea colegiului.

În acest an, profesorii de Limba Franceză afiliați la Asociația Profesorilor de Franceză din Satu Mare (ARPF) s-au hotărât să marcheze nu doar la nivel de clasă și liceu Ziua Internațională a Francofoniei, ci și în spațiul cultural sătmărean.

La inițiativa profesoarei  Durău Cristina, președintă ARPF, profesori de limba franceză  și  elevi pasionați de limba și civilizația franceză, din județul Satu Mare, au dat startul sărbătorii. Elevii au pregătit cu pasiune în timpul orelor de specialitate materiale despre semnificația Francofoniei și ceea ce reprezintă limba franceză pentru ei. Lucrările și creațiile lor au fost expuse în Centrul Nou, vis-à-vis cu magazinul central Someșul.

După o zi ploioasă și mohorâtă, soarele a ieșit să ne binedispună și să ne invite la dans și cântec în limba franceză. Elevii care au participat și vor participa la Festivalul Cântecului Francofon ne-au încantat cu binecunoscute melodii în limba franceză, după deschiderea oficială, moment în care s-a intonat imnul Franței.

„În speranța că acest eveniment a crescut și promovat interesul pentru limba franceză, așteptăm cu nerăbdare să mai participăm la astfel de reuniuni care promovează cultura, civilizația și limba franceză”, a declarat prof. Adriana Chioreanu, profesor de limba franceză, la Colegiul Național „Ioan Slavici”. 

Tags: colegiul ioan slavici  ziua francofoniei  
2796 vizite
Distribuie pe