Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Elevii de la școlile „Vasile Lucaciu” și „Ion Creangă” au învățat despre hărțuirea în școală
Poliția Satu Mare  - Miercuri, 4 Octombrie 2017

Cea de a doua zi din Săptămâna Prevenirii Criminalității a avut ca temă prevenirea victimizării minorilor.


Dintre toate formele de victimizare care pot afecta elevii de gimnaziu, polițiștii, împreună cu specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională au ales să abordeze marți, 3 octombrie 2017, bullyingul.

Hărțuirea între elevi este un fenomen cunoscut, dar rareori luat în serios, mai ales atunci când urmele lăsate nu sunt vizibile.


Implicațiile psihologice ale hărțuirii nu pot fi, însă neglijate. De la șicanări, jigniri, excluderea din grup, denigrare, bârfe, ascunderea ori distrugerea unor obiecte aparținând victimei, până la amenințări, îmbrânciri sau loviri, formele bullyingului sunt diverse și afectează în special stima de sine și sentimentul de siguranță.

Astfel, marți, 3 octombrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat 3 întâlniri cu elevii de gimnaziu, în două școli din municipiul Satu Mare: Școala Gimnazială dr. „Vasile Lucaciu” și Școala Gimnazială „Ion Creangă”.

 Aliat în lupta contra bullyingului a fost domnul Călin Adrian, psiholog în cadrul Școlii Gimnaziale Mircea Eliade, și coordonator al unui proiect de succes pe tema bullyingului realizat în această școală în anul școlar 2016/2017.

Cei peste 150 de participanți la sesiunile informative au aflat de la specialiștii prezenți care sunt formele de manifestare ale hărțuirii, dar și modalități concrete prin care pot evita, stopa sau reduce efectele acestui fenomen. Elevii au înțeles că nu doar agresorul și victima sunt importante în această ecuație, ci și martorii care prin reacția lor pot influența ceea ce se întâmplă în jurul lor.


În aceeași zi, la Școala Gimnazială „Ion Creangă” polițiștii din cadrul structurilor de Acțiuni Speciale și rutiere au fost prezenți pentru activități demonstrative.

Vedeta zilei a fost câinele polițist Ares, care și-a dovedit abilitățile deosebite în prinderea infractorilor periculoși. Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și părinți au asistat fascinați la aceste demonstrații. 

Tags: campanie  bullying. politisti  elevi  
1075 vizite
Distribuie pe