Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii au desfășurat primele activități în cadrul proiectului „Micul Pieton”
Poliția Satu Mare  - Vineri, 25 Septembrie 2020

Joi, 24 septembrie a.c., polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, în parteneriat cu Grădinița nr. 7 – structură nr. 1, Satu Mare, primele activități în cadrul proiectului ,,Micul Pieton”.

Scopul parteneriatului urmărește educarea copiilor în vederea asumării cu responsabilitate și încredere a statutului de participant al traficului rutier, urmând ca lunar polițiștii să se întâlnească cu preșcolarii.

Activitățile preventive vizează dezvoltarea unor comportamente și atitudini favorabile față de sine și față de ceilalți participanți la trafic, prin cunoașterea și respectarea regulilor de circulație.

Prima întâlnire cu preșcolarii s-a desfășurat în curtea grădiniței, aceasta axându-se efectiv pe activități practice și jocuri de rol. Adaptat particularităților de vârstă, au fost reactualizate informații din domeniul educației rutiere legate de semnificația semnelor de circulație, regulile de traversare corectă a străzii, precum și măsurile care trebuie luate pentru ca micul pieton să fie în siguranță.

Informații precum, faptul că trecerea de pietoni se traversează cu ,,pași mici, repezi și vioi”, fără a alerga, după ce în prealabil ne-am asigurat de două ori, conform pactului făcut de micii pietoni cu polițiștii, că traversăm doar pe culoarea verde a semaforului, iar când nu avem zebră, căutăm colțul străzii pentru a traversa, au fost doar câteva aspecte abordate de polițiștii participanți, prin exemple concrete și jocuri de rol.

Încântați de audierea poveștii ,,Fetița curajoasă” care aducea în prim plan o situație cu care se poate confrunta orice copil ca participant al traficului rutier (pentru că nu se asigură și trece prin loc interzis, fetița care merge singură la grădiniță este înghițită de o mașină din gumă de mestecat, fiind salvată de polițistul care face o înțelegere cu fetița vizând respectarea regulilor de circulație), preșcolarii identifică regulile de circulație care trebuie respectate pentru a fi în siguranță.

Totodată, mesajele preventive care sunt extrase din poveste au avut rolul de a sensibiliza  participanții, atât preșcolarii cât și cadrele didactice, viziunea pe  care copiii o au asupra traficului fiind diferită de cea a unui adult.

”Dacă un adult s-ar așeza în genunchi și ar vedea strada așa cum o vede un copil, ar înțelege cât de diferită este perspectiva când ai o înălțime sub un metru” este stipulat în argumentul proiectului ,,Micul Pieton” și este și considerentul pe care se fundamentează evaluarea incertă a vitezei și a distanței de către cei mici.

Printr-o instruire adecvată, realizată atât de către polițiști, cât și de cadrele didactice, copiii pot fi încurajați să învețe de mici măsurile de siguranță rutieră și de salvare a vieții, precum și să înțeleagă importanța acestor abilități.

1819 vizite
Distribuie pe