Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Se reiau serile de distracție și lecții de prevenire pentru copii, predate de polițiști, la Loga Dance School
Poliția Satu Mare  - Marti, 12 Aprilie 2022

În cursul săptămânii trecute a avut loc, la Sala de evenimente Simfonia din Satu Mare, cea de a 53-a ediţie a Programului Educaţional Loga Dance School, un program în care poliţişti şi specialişti antidrog aduc în faţa elevilor teme interesante, menite să-i ţină departe de droguri şi de infracţiuni.


Primul eveniment de acest fel după mai bine de 2 ani de pauză epidemiologică a fost un succes absolut,  400 de elevi alegând un program în care  distracția fără alcool și droguri este îmbinată cu educația nonformală.        

O discotecă controlată, special concepută pentru elevii de gimnaziu, în care distracţia se împleteşte cu educaţia, în care copiii se conving singuri că se pot simţi bine fără a avea nevoie de  alcool sau  droguri, în care sunt informaţi despre consecinţele consumării acestor substanţe, dar şi despre cum să stea departe de infracţiuni, un proiect unic în ţară în care totul devine posibil prin colaborarea extraordinară dintre Loga Dance School, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, acesta este, pe scurt, Programul Educațional Loga Dance School.

Din 2011 până în prezent, în cele 53 de ediţii ale Programului  Educaţional s-au bucurat de distracţie şi au fost informaţi, totodată,  aproximativ 10.000 de elevi, din toate şcolile gimnaziale ale municipiului Satu Mare, dar şi din judeţ.

Tema  abordată de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, la cea mai recentă ediție a evenimentului, a fost ,,Apeluri de ajutor: 112 –Numărul unic de urgență vs. 119 - Telefonul Copilului”.

Cu toții suntem vulnerabili, oricât de supereroi ne-am crede la un moment dat. Corpul nostru este fragil și vulnerabil, mintea noastră, de asemenea, poate fi invadată de idei care ne distrug. Atunci când un copil sau un adult este în pericol imediat, când viața, sănătatea ori bunuri importante îi sunt afectate, apelul 112 este prioritar.

Atunci când un copil este într-o situație de abuz, neglijare, amenințare sau în orice situație care îl neliniștește și nu știe cui să ceară ajutor și consiliere, Telefonul copilului -119 îi stă la dispoziție.

Dat fiind interesul tot mai mare al elevilor pentru forme alternative de fumat, reprezentanta Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a abordat această temă, în încercarea de a-i conștientiza că vapingul, ca și fumatul, comportă, de asemenea, riscuri pentru sănătate și nu ar trebui, sub nici o formă, considerat inofensiv.

Distracția și dansul în context securizat vor continua la ediția cu numărul 54 a Programului Educațional, ce va avea loc joi, 14 aprilie 2022, specialiștii din cadrul poliției și ai CPECA pregătind noi teme de interes pentru întâlnirea cu elevii ce vor fi prezenți.

1276 vizite
Distribuie pe