Pe linia acţiunilor organizate în mod curent de poliţiştii sătmăreni în scopul combaterii absenteismului şcolar şi a victimizării minorilor se înscriu şi activităţile întreprinse în cursul zilei de marţi de poliţiştii de proximitate din Tăşnad şi Carei.
În acest context au fost legitimate 61 de persoane, controlate 19 localuri şi depistaţi 14 elevi care absentau nemotivat de la orele de curs, cazurile acestora fiind aduse la cunoştinţa conducerii şcolilor la care învăţau.
De asemenea, personalul localurilor din zona unităţilor de învăţământ a fost instruit cu privire la interzicerea vânzării de băuturi alcoolice sau ţigări către minori, poliţiştii aplicând şi 2 avertismente.