Clubul FC Olimpia Satu Mare a fost fondat în luna mai a anului 1921, iar de-alungul anilor a avut parte de multe promovări, dar și de retrogradări. Primele meciuri ale Olimpiei în Liga a II-a au avut loc în toamna anului 1934, iar în 1936 Olimpia a ajuns în Divizia A, dar a retrogradat imediat.
În 1974 Olimpia a promovat din nou în Divizia A, unde un an mai târziu a obținut cea mai bună performanță a sa din perioada divizionară a campionatului național, terminând pe locul IX.
După mai multe retrogradări și promovări, Olimpia a revenit în B în 1980, unde timp de 13 ani a fost printre fruntașele clasamentului. În urma unor scandaluri, formația sătmăreană a retrogradat în Divizia C, însă în 1998 a reușit din nou promovarea în primul eșalon.
Cea mai mare performanță din istoria Olimpiei Satu Mare, finala Cupei României din 1978
Finala Cupei României s-a disputat în 22 iunie 1978, pe stadionul „Republicii” din București. Olimpia Satu Mare a ajuns în finală, alături de echipa Universitatea Craiova, după ce a eliminat formația FC Argeș în semifinală. Formația sătmăreană a fost învinsă de craioveni cu scorul de 3-1. Singurul gol al Olimpiei a fost marcat de Iosif Helvei, în minutul 76.
În acea perioadă antrenorul Olimpiei a fost Gheroghe Stanciu, iar echipa a fost formată din Ştefan Fehér, Mihai Popa, Firu Smarandache, Nicolae Marcu, Sandor Pinter, Gheorghe Sabou, Ludovic Keiser, Iosif Bathori, Viorel Mureşan, Viorel Haţeganu, Gavrilă Both, Iosif Helvei, Vasile Bocşa.
Urmează a 30-a ediție în Liga a II-a. Actuala echipă continuă tradiția
Olimpia Satu Mare a promovat din nou în Divizia B după mai bine de șapte ani. Ultimul meci pe care „galben-albaștrii” l-au jucat în eșalonul secund a fost în anul 2006, în compania formației Unirea Dej.
Din cauza unor mari probleme financiare, Olimpia Satu Mare a fost nevoită ca în sezonul 2007/2008 să joace în Liga a IV-a deoarece locul în Liga a III-a a fost împrumutat pentru retur echipei FC Șimleu.
În vara anului 2008 Olimpia a renunțat la participarea în competițiile oficiale. Asociația Județeană de Fotbal a oferit locul din Liga a IV-a ultimei echipe de juniori a Olimpiei care a jucat sub numele Olimpia 2008 și a fost antrenată de actualul antrenor, Tiberiu CSik.
Echipa sătmăreană a fost preluată în anul 2010 de Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare care au fost și sunt în continuare aripa protectoare a formației.
După îndelungi eforturi, în 2011 Olimpia promovează în Liga a III-a. În anul competițional 2011/2012, formația antrenată de Tiberiu Csik a încheiat pe locul 2, iar anul 2013 a fost unul cu noroc.
Cu toate că s-au aflat timp de câteva etape la o distanță de 10 puncte de Hunedoara, jucătorii Olimpiei s-au arătat însetați și dornici să continue tradiția clubului. Elevii lui Tiberiu Csik au fost dornici să preia poziția de lider și astfel, în returul Ligii a III-a, Seria V, au reușit să obțină nici mai mult, nici mai puțin de zece victorii, din tot atâtea partide.
Victoriile obținute i-au promovat pe „galben-albaștrii” în eșalonul secund al fotbalului românesc. În Liga a II-a Olimpia va avea de disputat meciuri grele cu echipe de renume cum sunt FC Bihor, „U” Cluj, „U” Craiova”, UTA, Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, FC Argeș.
Palamaresul Olimpiei de-alungul anilor
-1978 : finalistă a Cupei României
-1927 : calificată în sferturile de finală ale Campionatului Naţional
A participat la 7 ediţii ale Diviziei A
- cea mai bună performanţă: locul IX - divizia A 1974/5
-in superclasamentul Diviziei "A":
FC Olimpia SM
- a participat la 29 ediţii ale Diviziei B
-1974, 1977, 1998: câştigătoare a seriei sale din "B"
- campionatele naţionale de juniori: 1987 : locul II, 1986 : locul III