Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bilanțul Asociației Județene de Box Satu Mare
Veronica Hodas  - Luni, 2 Februarie 2015

Bilanțul Asociației Județene de Box a fost prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă de către președintele Ioan Gavriș și secretarul, Florin Mulcuțan.

Cluburile sportive cu secțiile de Box din județul Satu Mare, CS Voința, CS Olimpia Căuaș, CS, CS SabGOmez Carei și CS Unio Satu Mare și-au desfășurat anul trecut, activitatea conform calendarului sportiv la nivel național și județean și conform îndrumărilor primite de la Federația Română de Box și AIBA.

Anul trecut s-au organizat patru competiții la nivel județean la care au participat sportivi din toată țara. Toate competițiile au fost sprijinite material și financiar de Ioan Gherea- președintele CS Voința Satu Mare, Florin Mulcuțan – preșdinte CS Olimpia Căuaș, Gheorghe Sabău – președinte SabGomez și Direcția Județean pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Pugiliștii sătmăreni au reprezentat cu cinste județul Satu Mare la competițiile județene și finalele naționale de box. Aceștia sunt: Ionuț Fâșlea și Conț Adrian – CS Voința Satu Mare, Lăpuște Ovidiu – medaliat cu bronz la turneul de speranțe olimpice, Butean Erika – bronz la Campionatul Național Senioare, Meisaroș Ciprian, Șerban Raul, Cherecheș Ștefan, Mărcuș Andrei – toți de la CS Olimpia Căuaș, antrenori Iosif Sandor și Mihai Stan, Vinkler Alexandra, Kajtar Tobias și Șuler Cristina – SabGomez Carei, antrenor Gheorghe Sabău.

În cursul anului 2014 a fost inaugurată și dată în folosință moderna sală de box în cadrul CS Voința Satu Mare, iar la inaugurare a participat președintele FRB, Leonard Doroftei.

Tot anul trecut s-a organizat și un curs pentru arbitrii la care au participat doar trei candidați și doar doi au promovat, Lazor Adrian și Cosmin Sorian care urmează să-și finalizeze actele la dosar și sunt propuși pentru participarea la examenul pentru obținerea ecusonului de arbitru republican la FRB.

Anul acesta se vor depune eforturi pentru mobilizarea oamenilor de sport și a sponsorilor pentru ca sprijinul material și financiar să fie mai consistent. De asemenea, în luna martie, președintele FRB, Leonard Doroftei va fi din nou prezent la Satu Mare pentru a purta o discuție cu oficialitățile în ceea ce privește Centrul Olimpic de Box.

În luna octombrie-noiembrie la Satu Mare se va organiza o Gală de Box profesionist.

Având în vedere faptul că președintele CS Voința Satu MAre, Ioan Gherea își serbează azi ziua de naștere, îi urăm un sincer și călduros La Mulți Ani!.

1363 vizite
Distribuie pe