Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fotbaliștii Olimpiei s-au reunit astăzi
Veronica Hodas  - Luni, 14 Ianuarie 2013

Lotul echipei de fotbal Olimpia Satu Mare s-a reunit astăzi după o vacanță de aproximativ trei săptămâni. În cadrul primei conferințe de presă din acest an, conducerea clubului și antrenorul au declarat că se vrea performanță pentru atingerea obiectivulului care rămâne promovarea în Liga a II-a. Lotul s-a întărit cu jucători noi.


Dan Băbuț, președintele clublui a declarat faptul că astăzi fotbaliștilor le-a fost prezentată noua conducere, respectiv obictivele returului campionatului Ligii a III-a la fotbal.  De asemenea, lotul va fi mărit cu până la 40 de jucători, iar antrenorii vor alege doar 25 din care șapte vor fi cadeți. „Lotul se va mări până la 40 de jucători, iar sarcina antrenorilor e aceea de a reduce lotul până la 25 din care șapte sau opt vor fi cadeți. Vom mai face echipa a doua care va fi formată numai din cadeți.Vrem performanță, avem de unde alege, Olimpia este un club mare și vrem să menținem standardele așa cum își doresc toți cetățenii orașului. Vrem performanță, vrem să mergem în liga a 2-a așa că vom face toate demersurile să se ajungă și acolo. Din partea conducerii au tot sprijinul așa că noi le urăm spor la treabă, un an cât de plin și vrem performanță, să ne ia toți banii pe care i-am promis în acest retur”, a declarat președintele Olimpiei, Dan Băbuț.

Antrenorul Tiberiu Csik a subliniat că va fi foarte greu să aleagă 25 de jucători, dar îi va pregăti pe toți deoarece se vrea performanță.


Florin Mureșan înapoi la Olimpia

Una din surprizele echipei este fostul căpitan al Olimpiei, Florin Mureșan, legitimat în prezent la Dinamo București II. Acesta a revenit cu împrumut la fosta sa echipă și va evolua pentru formația fanion a orașului în acest retur de campionat. Este un plus pentru gruparea antrenată de Tiberiu Csik și Lulu Dragomir deoarece încă este cadet și poate ajuta foarte mult în apărare. Reamintim faptul că pe toată durata ședirii lui la București acesta nu a prins lotul nici măcar odată.

Pe lângă Florin s-au mai alăturat echipei încă doi jucători, este vorba de Nicolae Curtea și Kinczel Janos.

 „Galben-albaștrii”  vor efectua vizitele medicale în acestă săptămână, iar până în 3 februarie vor efectua antrenamente, după care timp de o săptămână vor fi plecați în cantomanet la Ocna Șugatag.

1315 vizite
Distribuie pe