Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Loţi Bölöni, campion în Belgia
Evenimentul Zilei  - Luni, 25 Mai 2009
Fostul selecţioner al tricolorilor a câştigat aseară titlul cu Standard Liege, după ce a învins acasă pe Anderlecht, cu 1-0, în returul barajului pentru primul loc.

Loţi Bölöni este din nou campion, după şapte ani de aşteptare!

Standard Ličge, echipa fostului selecţioner al tricolorilor, a cucerit titlul în Belgia, după ce a învins aseară, pe teren propriu, pe Anderlecht, cu 1-0, în returul barajului pentru ocuparea primului loc.

Unicul gol al disputei a fost marcat de Witsel, în minutul 40, din lovitură de la 11 metri. În tur, Standard Ličge a reuşit o remiză la Bruxelles, scor 1-1.

Este al doilea mare succes al lui Bölöni în cariera sa de tehnician. În sezonul 2001-2002, Loţi a reuşit eventul în campionatul Portugaliei, cu Sporting Lisabona. Victoria de acum vine după ce fostul mare
jucător al Stelei din anii "80 a fost desemnat recent cel mai bun antrenor din Belgia, depăşindu-şi candidaţii cu un procentaj zdrobitor.

Vrea să revină în România


Practic, Loţi şi-a apărat titlul în faţa celor de la Anderlecht. Anul trecut, Standard s-a impus la pas faţă de rivalii din Bruxelles, având o diferenţă de şapte puncte. Astfel, lupta de aseară s-a dovedit a fi mult mai mare. Oficialii lui Anderlecht au încercat să-şi stimuleze jucătorii cu prime fabuloase în cazul în care ar fi obţinut o izbândă la Liege. Fiecare fotbalist ar fi încasat câte 80.000 de euro de căciulă!

Anderlecht a început în forţă partida, înghesuindu-i pe elevii lui Bölöni în propriul careu. Treptat însă, Standard a preluat controlul la mijlocul terenului şi şi-a creat primele ocazii. Dincolo de faza penalty-ului, „alb-roşii” au trecut încă de trei ori pe lângă gol, ratând cu seninătate din poziţii extrem de favorabile.

Lui Bölöni îi expiră contractul în vară cu Standard. Deocamdată, antrenorul campioanei nu s-a decis dacă va rămâne la Liege. Loţi este curtat de mai multe echipe din campionatul intern, cum ar fi CFR Cluj sau FC Timişoara. Întrun interviu acordat EVZ, intenţia sa era de a reveni în România cât mai repede pentru a fi alături de mama sa. „Cel mai mult mi-aş dori să antrenez la Târgu-Mureş”, şi-a exprimat opţiunea Loţi.

Curios, deşi are performanţe incontestabile ca antrenor, Bölöni n-a pregătit nicio echipă de club din România. A condus doar echipa naţională, în perioada 2000-2001, când a fost forţat să demisioneze şi să semneze ulterior un acord cu Sporting Lisabona.
Tags: boloni  campion  belgia  
5141 vizite
Distribuie pe