Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii s-au īntālnit cu profesorii și părinții din Gherța Mică īn cadrul campaniei de prevenire a consumului de droguri īn rāndul elevilor
Poliția Satu Mare  - Joi, 19 Octombrie 2023

Luni, 16 octombrie, polițiștii din cadrul  Inspectoratului  de Poliție Județean Satu Mare au organizat un nou eveniment în cadrul proiectului informativ – preventiv ,,Semn că tu însemni” – o inițiativă locală a Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității care dorește să transmită un semnal de alarmă referitor la o temă de actualitate, care a prins amploare și a devenit o prioritate pentru Poliția Română și specialiștii din alte instituții.

Este vorba de traficul și consumul de substanțe interzise, cu accent pe problematica drogurilor.

Evenimentul desfășurat la căminul cultural din comuna Gherța Mică a întrunit polițiști sătmăreni din structurile prevenire, siguranță școlară și ordine publică mediu rural alături de specialiști ai Centrului Antidrog Satu Mare și autoritățile locale,  care s-au întâlnit cu cadrele didactice și părinții elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Gherța Mică.

Într-un context nonformal, participanții au făcut echipă, unindu-și eforturile în a găsi soluții, căi de rezolvare a situațiilor generate de problematica drogurilor, în scopul unei informări eficiente, dar și a conștientizării și sensibilizării referitor la acest aspect.

Prevenirea, intervenția, suportul/susținerea din partea autorităților, instituțiilor, O.N.G. - urilor abilitate a aborda domeniul traficului și consumului de droguri a constituit tema principală în jurul căreia s-au axat toate discuțiile.

S-a prezentat legislația care reglementează domeniul antidrog, s-au clarificat informații aferente domeniului insuficient înțelese, s-au demitizat concepții false, eronate, adevărate mituri legate de consum, adânc înrădăcinate în mentalitățile tuturor, fie ei minori sau adulți, s-au dezbătut studii de caz aferente consumului și traficului de substanțe interzise, precum și procedurile legale de intervenție în gestionarea problematicii, reușindu-se o colaborare eficientă a trio-ului ȘCOALA – FAMILIE – POLIȚIE.

826 vizite
Distribuie pe