Locale Altele
Luni, 28 Octombrie 2024
Luni, 28 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adrian Cozma se ține de cuvânt: modificarea legii pensiilor, promisă militarilor protestatari de Ziua Armatei, se votează marți în Parlament
Cabinet Parlamentar Adrian Cozma  - Luni, 28 Octombrie 2024

În 25 Octombrie, cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea Zilei Armatei Române, care au avut loc la monumentul ”Ostașului Român” din municipiul Satu Mare, asociațiile cadrelor militare în rezervă și retragere din Sistemul Național de Apărare și Ordine Publică din județul Satu Mare au protestat față de inechitățile din legislația privind pensiile militare, generate în ultimele două decenii.

Deputatul Adrian Cozma, membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a fost singurul politician din județ care a stat de vorbă cu protestatarii, fiindu-i comunicate nemulțumirile și îngrijorările acestora.

În concret, revendicările sunt legate de faptul că militarii care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, aceeași vechime și au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții sunt remunerați în mod diferit, în condițiile creșterii nivelului inflației anuale și a costurilor.

În timp ce în sistemul public de pensii acest tip de inechități au fost rezolvate prin adoptarea unor măsuri legislative care au asigurat corectarea discrepanțelor și aplicarea unor reguli uniforme, în sistemul pensiilor militare de stat astfel de măsuri nu au fost implementate. Această situație menține inegalitățile existente între diferite tipuri de pensii militare, generând un sentiment de nedreptate și nemulțumire.

Parlamentarul sătmărean a dat asigurări protestatarilor că solicitările lor au fost și vor fi în continuare auzite și la București, urmând a fi analizate la nivelul Camerei Deputaților.

În acest sens, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din data de 29.10.2024, a fost înregistrată ”propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu trei noi articole, în scopul aducerii la acelaşi nivel a pensiilor celor care au lucrat în aceleași condiții în sistemul național de apărare”.

Inițiatorii acestui proiect sunt deputați și senatori ai Partidului Național Liberal.




114 vizite
Distribuie pe