Pe uşa de la intrarea într-o cămăruţă din Centrul Vechi al Sătmarului ne întâmpină iniţialele "AA", semnul internaţional al Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi. Prezenţa lor este discretă la Satu Mare, membrii asociaţiei întâlnindu-se săptămânal într-un spaţiu ce le-a fost pus la dispoziţie, gratuit, de Episcopia Romano-Catolică.

Au fost la un pas de moarte, au ajuns în spital datorită băuturii, iar acum şi-au format o comunitate a lor, pentru a-şi împărtăşi experienţele de viaţă.

Zilele în care nu au mai pus mâna pe un pahar de vodcă sau coniac sunt trecute pe un carneţel, la fel cum făceau soldaţii în Armată, când numărau "AMR-ul".

De cele mai multe ori nu rezistă tentaţiei şi se lasă în voia lui Bachus, dar o iau de la capăt şi se întâlnesc toţi pentru a nu mai suferi o nouă "recădere", cum se exprimă membrii "AA".

Fiind o comunitate restrânsă, oameni cu familii, care îşi fac timp în fiecare joi la ora 18.00 pentru a se întâlni unii cu alţii, le vom scrie doar numele mic, unii dintre ei insistând să nu fie fotografiaţi, este lesne de înţeles de ce...

Cu flacoane de sucuri pe masă, Andrei le oferă colegilor din comunitate câte un pahar de plastic pe jumătate plin cu apă. "Astea sunt scrumierele..." - spune Andrei, cel care a înfiinţat asociaţia de la Satu Mare în urmă cu 3 ani. Nu se plăteşte nici o cotizaţie, doar de voinţă e nevoie pentru a face parte din "AA", unde setea este potolită cu un pahar de suc sau apă plată.

Andrei a ajuns ca la 51 de ani să trăiască o altă viaţă, după ce până în urmă cu patru ani a băut în "cantităţi industriale". Prima întâlnire cu paharul de vodcă a fost în armată, după care timp de 23 de ani a lucrat într-o fabrică din Satu Mare, unde a devenit dependent. Până la urmă a fost nevoit să recurgă la un gest extrem. Şi-a făcut un implant la şold cu un medicament care trebuia să-l îndepărteze de alcool.

"Am băut şi câte două sticle de coniac şi o cola mică pe zi. Doar munca şi alcoolul existau pentru mine. Am început să am probleme cu tensiunea şi inima, aşa că am închis robinetul cu vodca ordinară din care beam şi câte cinci litri pe zi" - povesteşte Andrei.

A început un tratament la Budapesta, unde i-au pus implantul, dar după un an nu a mai rezistat şi s-a apucat din nou de băutură. În Ungaria a participat la primele şedinţe cu oameni ca el şi s-a gândit că şi la Satu Mare ar putea să existe o asemenea de comunitate, astfel că pe data de 5 mai 2008 a decis să pună bazele unei asociaţii a alcoolicilor anonimi.

"Un om de afaceri, bine îmbrăcat, era şi el pe acolo, şi am aflat că nu a mai băut de vreo 20 de ani. L-am întrebat de ce mai vine la şedinţe şi mi-a spus că o face pentru a se întâlni cu oameni ca mine. Aşa ştie cum poate ajunge dacă are o recădere" - mărturiseşte Andrei.

O recădere a avut şi el, după 214 de zile de când s-a lăsat cu adevărat, şi a ajuns la concluzia că un singur pahar nu-i va fi de ajuns niciodată. În toţi aceşti ani soţia nu i-a reproşat niciodată că bea prea mult şi uneori regretă că nu l-a bătut la cap mai devreme, poate nu ajungea în situaţia asta.

Cei din "AA" văd alcoolismul ca pe o boală incurabilă, o ştampilă care va fi purtată toată viaţa. "Noi nu putem fi băutori normali. Acum o săptămână am avut o recădere. Nu m-am putut abţine. Şi asta după 370 de zile. Acum trebuie iar să o iau de la capăt" - spune Mircea, un sătmărean de 49 de ani, ce suferă de hipertensiune arterială.

Fiecare zi din viaţa lor reprezintă un început, pentru ei nu există ziua de mâine, doar aşa pot face faţă acestei boli. "Pentru noi, alcoolismul e o boală, nu un viciu. În fiecare zi ne spunem că azi nu mai bem, dar mâine nu ştim ce va fi" - afirmă Andrei.