Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Conferinţă transregională Caritas despre sărăcie şi incluziune socială
Caritas Satu Mare  - Miercuri, 12 Octombrie 2011

Organizaţia Caritas Satu Mare şi Caritas România, cu sprijinul Caritas Europa organizează Conferinţa Transregională cu tema „Incluziune fără frontiere”, care va avea loc în Satu Mare la City Hotel, (Str. Vasile Lucaciu, nr. 42) în perioada 18–20 octombrie 2011.

 

Evenimentul, finanţat de Comisia Europeană, se află la a patra ediţie şi face parte din programul INCLUSION al Caritas Europa.

Ediţia din acest an aduce împreună 60 de participanţi reprezentând organizaţiile Caritas, partenerii si beneficiarii acestora din Euroregiunea Carpatica (România, Ungaria, Ucraina, Slovacia).

 

Scopul conferinţei constă în iniţierea unei platforme de comunicare şi schimb de experienţă în regiunea Euro-Carpatica, în crearea sinergiei acţiunilor de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale în euro-regiune prin împărtăşirea provocărilor şi reuşitelor în demersurile de includere activă a grupurilor defavorizate social şi prin formularea unor soluţii inspirate din practică. 

 

Un rol important este alocat cooperării dintre organizaţiile Caritas şi autorităţile centrale şi locale, astfel încât efectul asistenţei sociale acordate grupurilor vulnerabile să contribuie la înlăturarea dependenţei de sistem şi obţinerea autonomiei beneficiarilor Caritas.
 

 

Conferinţa „Incluziune fără frontiere” îşi propune, de asemenea, să fie un spaţiu în care beneficiarii Caritas să se adreseze direct autorităţilor şi presei, exprimându-şi direct punctul de vedere.

 

Prima zi a conferinţei urmăreşte să realizeze o analiza a contextelor naţionale şi a celui european privind politicile sociale şi să ofere oportunitatea prezentării unor modele de integrare socială de succes a grupurilor vulnerabile prin servicii educaţionale şi sociale oferite de organizaţiile Caritas.

 

A doua zi este dedicată dezbaterilor pe tema legăturii dintre politicile sociale, protecţie socială şi educaţie, dar şi asupra modului în care comunicarea şi cooperarea între organizaţiile societăţii civile şi mass - media poate fi îmbunătăţită astfel încât să contribuie la o informare şi educare corectă a publicului larg asupra conceptului de incluziune socială.

 

La finalul conferinţei Caritas se va da citire recomandărilor formulate de participanţi pe parcursul conferinţei, care vor fi înaintate către guvernele ţărilor din Euroregiunea Carpatica şi către Comisia Europenă.

 

Agenda evenimentului poate fi consultată pe: www.caritas.org.ro şi www.caritas-satumare.ro



Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale este o responsabilitate comună care trebuie asumată de toţi actorii cheie: guverne, organizaţii sociale, mass-media, cetăţeni. Cooperarea între aceştia constituie primul pas spre o includere socială eficientă şi sustenabilă a categoriilor marginalizate social.

 

Informaţii suplimentare puteţi obţine la tel.0735-406637, Fazekas Csilla sau prin e-mail: fazekas.csilla@caritas-sm.ro.

1824 vizite
Distribuie pe