Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Program pentru prevenirea traficului de fiinţe umane
Florin Răchitan  - Vineri, 20 Ianuarie 2012

Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Satu Mare derulează, încă de la începutul anului trecut, un program pentru prevenirea traficului de fiinţe umane, în parteneriat cu Asociaţia „Segito Kez” din Nyiregyhaza – Ungaria şi Asociaţia Malteză din Beregovo – Ucraina, cu finanţare asigurată de Uniunea Europeană. La jumătatea campaniei, responsabilii cu derularea ei au prezentat rezultatele de până acum şi planurile pe anul acesta.

 

La conferinţa de presă organizată la sediul filialei sătmărene a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au participat preşedintele LADO Satu Mare, Olimpia Neagu, şeful Centrului regional de la Oradea pentru prevenirea traficului de fiinţe umane, comisarul-şef Gheorghe Ungur, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

 

Potrivit datelor statistice prezentate de comisarul-şef Gheorghe Ungur, în cursul anului 2010 au fost înregistrate 40 de cazuri de trafic de fiinţe umane ale căror victime au fost persoane originare din judeţul Satu Mare. Dintre acestea 6 au fost minori, iar 9 femei au fost exploatate sexual în străinătate, restul sătmărenilor fiind exploataţi ca forţă de muncă ieftină în ţări precum Italia, Spania, Grecia sau Cipru.
 

 

Comisarul-şef a recunoscut că numărul real al victimelor este mult mai mare, dar cei mai mulţi dintre ei ezită să reclame abuzurile, deoarece consideră că au fost doar înşelaţi cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite în străinătate sau, în cazul femeilor exploatate sexual, acestora le este ruşine să se afle despre păţania lor în comunităţile în care trăiesc.

 

În cadrul programului derulat de LADO, până acum s-au desfăşurat traininguri pentru profesori şi specialişti din cele trei ţări participante, urmând ca, începând cu luna februarie şi până în iunie, să se organizeze o campanie de conştientizare a elevilor din mai multe licee din Satu Mare, Carei, Negreşti-Oaş şi Tăşnad. Apoi, în timpul verii se va desfăşura o campanie de promovare prin intermediul presei.  

2143 vizite
Distribuie pe