Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Trei mii de sătmăreni au participat la campania Let’s do it, Romania!
Florin Răchitan  - Duminica, 13 Mai 2012

Conform estimărilor organizatorilor, nu mai puţin de 3.200 voluntari sătmăreni au participat la ediţia din acest a campaniei „Lets do it, Romania”, în cadrul căreia au făcut curăţenie generală în zonele verzi din mai multe localităţi ale judeţului. Până la finalul zilei de sâmbătă ei adunat peste 2.500 de saci cu deşeuri, 60% dintre acestea fiind reciclabile.

 

Grupurile de voluntari din Satu Mare s-au adunat sâmbătă dimineaţa în Piaţa 25 Octombrie, unde au primit sacii de plastic şi instructajul de la organizatori, fiind apoi trimişi în localităţile limitrofe.


 

La acţiune au participat reprezentanţii unor şcoli şi licee, ai unor organizaţii neguvernamentale, dar şi grupuri de prieteni sau simpli cetăţeni care nici nu se cunoşteau unii pe alţii.
 





De asemenea, în plină campanie electorală nu puteau să lipsească nici reprezentanţii unor partide politice, cea mai numeroasă delegaţie având-o UDMR, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, şi primarul Iuliu Ilyes. Ei au fost direcţionaţi în zona Amaţi-Ruşeni, unde au curăţat toate şanţurile de-a lungul drumurilor.


 


 


Un alt grup numeros a fost cel al jandarmilor, mai mult de 35 dintre aceştia ecologizând Grădina Nucilor de la Păuleşti, dar şi pădurile din jurul Tăşnadului şi Săcăşeniului. Acţiunea s-a înscris în seria activităţilor organizate şi  desfăşurate în cadrul campaniei „Jandarmii sunt Oamenii de lângă tine”. Ei au selectat deşeurile după criteriul UMED/USCAT, adunând aproape 130 de saci de gunoaie.






O echipă formată din 50 de tineri din cadrul Uniunii Social Liberal PSD şi PNL Negreşti-Oaş, coordonată de candidatul USL la Primărie, Aurelia Fedorca, s-a alăturat sâmbătă campaniei naţionale de curăţenie Let’s Do It România!


 

Tinerii au făcut curăţenie în cartierele Baltă şi Decebal din Negreşti-Oaş, de unde au adunat peste 170 de saci de gunoaie. Apoi, ajutaţi de o maşină specială, tinerii au spălat toate trotuarele din cele două cartiere.

 

După ce a făcut curăţenie, echipa USL a plantat flori pe spaţiile verzi din faţa blocurilor. În total au fost plantate 450 de panseluţe, begonii şi frezii.


 

Tinerii din USL îşi doresc ca pe viitor să continue acţiunile de acest fel, îndemnându-i şi pe ceilalţi negreşteni să facă la fel.

2182 vizite
Distribuie pe