Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vasile Lup a fost gazda persoanelor cu dizabilităţi, de ziua lor
Florin Răchitan  - Luni, 3 Decembrie 2012

Dând dovadă, din nou, de sensibilitatea socială cu care ne-a obişnuit, omul de afaceri şi filantropul Vasile Lup a organizat luni o acţiune inedită, din care doreşte să facă tradiţie.
 


Ştiind că 3 Decembrie este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, el a trecut pe la toate asociaţiile care reprezintă interesele acestor persoane în Satu Mare şi a invitat membrii lor la o petrecere dedicată lor, la Restaurantul Paloma.
 

 

La eveniment s-au adunat luni seara peste 250 de persoane cu diferite dizabilităţi: surdo-muţi, nevăzători, cu handicap locomotor sau suferind de Sindromul Down. Ei au petrecut o seară frumoasă împreună, înfruptându-se cu delicatesele pregătite de echipa de bucătari de la Paloma şi prezentând ei înşişi scurte programe artistice.

 

Ca întotdeauna, Vasile Lup s-a dovedit a fi gazdă primitoare şi prezentă peste tot la mesele oaspeţilor, iar motivaţia gestului său este cât se poate de personală: „Nu multă lume ştie, dar ambii părinţi ai mei sunt surdo-muţi, aşa că am o atenţie deosebită pentru oamenii cu dizabilităţi. Consider că merită, cel puţin o dată pe an, de ziua lor, o atenţie sporită din partea noastră a tuturor, de aceea am hotărât să le ofer o petrecere la care să se simtă bine şi doresc să fac din asta o tradiţie” – a declarat Vasile Lup.

3471 vizite
Distribuie pe