Secţia română a Teatrului de Nord vă invită, vineri 29 martie, de la ora 19.00, în cadrul proiectului „Insomnia – nocturne” la premiera spectacolului „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel, regia Horaţiu Ioan Apan, scenografia Cristian Gătina.
Distribuţia: Anca Similar, Anca Dogaru, Alina Negrău, Rora Demeter, Andreea Mocan, Vlad Mureşan.
„Efectul razelor gamma asupra anemonelor” - o poveste emoţionantă şi tulburătoare care combină momente de durere, violenţă, frumuseţe şi speranţă.
Inspirată din viaţa autorului, piesa lui Zindel este şi va fi mereu actuală, prezentând cu sensibilitate şi umor ipostaze ale relaţiei părinte – copii.
”„Casa de nebuni” în care a crescut Paul Zindel junior se transformă în spectacolul nostru, sub influenţa amintirilor, ratărilor, dorinţelor şi năzuinţelor, într-o „casă a fantomelor”. Personajele se zbat, trăiesc, vegetează într-un univers paralel celui în care se manifestă proiecţii şi sentimente, frustrări şi angoase de-ale lor, mărturisite sau nu. Zburătăcirea cotidiană a lui Beatrice, Tillie şi Ruth poate părea melodramatică din exterior, trăirile lor, suişurile şi căderile, dezamăgirile, disperările şi visele, iubirile sunt simţite acut, pentru că sunt teribil de reale.
„Efectul razelor gamma...” ca o întâlnire: a actorilor cu nişte partituri suculente într-un univers domestic emoţionant, dar şi o re-întâlnire a mea cu trupa Teatrului de Nord din Satu Mare, cu amintiri, emoţii şi prieteni. Ca o întoarcere... acasă”, a precizat regizorul Horațiu-Ioan Apan
Spectacolul se va desfăşura cu publicul pe scenă locurile sunt limitate . Preţul unui bilet este 12 lei. Sunt valabile abonamentele Insomnia.
„Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel
scenografia Cristian Gătina
regia: Horaţiu Ioan Apan
distribuţia:
Beatrice - Anca Similar
Tillie - Anca Dogaru
Ruth - Alina Negrău
Nanny - Rora Demeter
Janice Vickery - Andreea Mocan
Bunicul - Vlad Mureşan