Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Expoziție „Constantin Brâncoveanu 300- Documente de Arhivă”
Muzeul Județean Satu Mare  - Joi, 23 Octombrie 2014

Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Naţionale Satu Mare în calitate de partener al Asociaţiei de Tineret DAR Development Association organizează cu sprijinul  Muzeului Judeţean Satu Mare  în perioada 15-25 Octombrie 2014,  expoziţia  „Constantin Brâncoveanu 300 - Documente de Arhivă”, la Muzeul Judeţean Satu Mare, strada Dr. Vasile Lucaciu nr. 21.

Vineri, 24 Octombrie, orele 11, va avea loc vernisajul expoziţiei și lansarea volumului omagial „Constantin Brâncoveanu 300 - Documente de Arhivă”.

În cadrul expoziţiei sunt expuse reproduceri ale unor documente emise de cancelaria brâncovenească în perioada 1688-1714, aflate în depozitele Arhivei Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti.

Expoziţia îşi propune să convingă publicul interesat de valoarea inestimabilă a miniaturilor din documentele brâncoveneşti, care reprezintă o culme a stilului de ornamentare a actelor de cancelarie, răspunzând cerinţelor boierimii şi domniei care îşi etalau astfel statutul şi bogăţia.

Volumul şi expoziţia au fost realizate în cadrul unui proiect al Asociaţiei de tineret cu scop educativ si cultural, DAR Development Association, finanţat de Ministerul Culturii prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, proiect ce se desfăşoară în perioada mai - noiembrie 2014.

Expoziţia a fost lansată în 16 august 2014, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.

Primăria Comunei Potlogi este partener in proiect, alături de alte instituţii şi organizaţii neguvernamentale care  sprijină promovarea acestuia în ţară şi in străinătate: Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa „Ion Heliade Rădulescu” Târgovişte, Asociaţia pentru Sprijin şi Dezvoltare „Ţara Oaşului” din judeţul Satu Mare, Asociaţia EUROPAS, care asigură managementul de proiect şi compania financiară care a susţinut eforturile Asociaţiei în cadrul Anului Brâncoveanu, Safety Broker de Asigurări.

În perioada următoare expoziţia itinerantă va ajunge la sediile Institutului Cultural Român din Bucureşti, Viena și Istanbul.

 

1272 vizite
Distribuie pe