Începând de marți, 11 septembrie 2018, până la data de 25 septembrie 2018, toți cei care vor vizita Castelul Károlyi din Municipiul Carei pot admira expoziția de imagini „Avram Iancu - Crăișorul Munților”, realizată cu ocazia împlinirii a 146 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot român.
Vizitatorii vor putea admira 25 de imagini cu portrete, busturi, monumente, gravuri sau articole din presă, realizate în memoria acestuia, cu diverse ocazii festive.
Expoziția, realizată de Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Direcției de Cultură a Municipiului Carei, a fost organizată în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.