Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Erntedankfest – Sărbătoarea Recoltei la şvabii sătmăreni
Florin Răchitan  - Duminica, 23 August 2009

Ca în fiecare an, şvabii sătmăreni au defilat prin centrul Sătmarului, de Sărbătoarea Recoltei, în frumosul lor port popular, continuând astfel o tradiţie reînviată după Revoluţie de comunitatea mică de germani care a mai rămas în judeţ.


 

După slujba de duminică de la biserica Calvaria, tinerii din ansamblul „Gemeinsam” al Forumului Democrat German, seniorii din ansamblul „Gute Laune”, precum şi invitaţii lor, un grup sosit de la Nurnberg, din Germania, au defilat prin Centrul Vechi şi au susţinut un mic spectacol în parcul din Piaţa Libertăţii, îndelung aplaudat de sătmărenii care tocmai ieşeau din bisericile din zonă.


 

Cei mai mândri au fost oaspeţii din Nurnberg, care sunt, de fapt, copiii şvabilor sătmăreni emigraţi în Germania. Emoţiile i-au cuprins în momentul în care au fost aplaudaţi în centrul oraşului de foştii concitadini ai părinţilor lor.
 

 

Programul a continuat cu un spectacol prezentat de ansamblurile folclorice şvăbeşti la Casa Tineretului de pe strada Vasile Lucaciu, după care toată lumea dansează la tradiţionalul bal, până dimineaţa.

Tags: erntedankfest  svabi  defilare  
8869 vizite
Distribuie pe