Un nou capitol fascinant din foto-documentarul ”Mândrie și Beton – după 10 ani” a fost publicat online de către cuplul de autori Petruț și Ioana Călinescu, cei care au urmărit în ultimul deceniu evoluția comunităților oșenești caracterizate de migrație și stăruință pe pământul natal, în același timp.

Personajul principal al acestui capitol, care apare și în albumul foto proaspăt ieșit din tipar, este Irina Solomeș zisă Jaga, din Târșolț, care lucrează ca menajeră în Franța din 1996 și este arhetipul oșencei care își dedică practic toată viața muncii de pe urma căreia își amenajează și își reamenajează continuu casa arătoasă din satul natal, în funcție de moda actuală și de așteptările sau presiunile sociale ale celor două lumi în care trăiește în paralel.

Irina adoră mobila de epocă și colecționează obiecte pe care le primește cadou de la franțuzoaicele cărora le face menajul de mulți ani. Ea spune că, dacă franțuzoaicele la care face curat i-ar vedea casa, și-ar da seama că ele ar trebui să-i facă ei menajul, nu invers. Casa ei din satul natal este un organism spectaculos și viu, care se transformă în fiecare vară după cum îi dictează visele, uneori spre disperarea soțului ei, Vasile, cu care își împart soarta specifică oșenilor din ultimele decenii.

Oșenii au o obsesie: „să spargă” casa, cum zic ei, și să mai adauge un etaj, un perete, o scară, un balcon, în funcție de modă și de ce și-a mai făcut vecinul. Circulă chiar o vorbă recentă printre oșeni. Ce face un oșan când se întoarce acasă? Sparge casa.

Dar acesta nu este un obicei recent. O făceau și înainte de ’89, când, cu banii câștigați de la defrișări și alte munci sezoniere pe care le făceau prin țară, modificau casele bătrânești, adăugându-le noi camere și etaj. Așa se face că la baza caselor din beton și inox de astăzi sunt îngropate vechile case oșenești. La unele case noi aflate în șantier se pot observa frânturi din casa veche: o bârnă, un brâu pictat manual, o fereastră cu ramă de lemn.

“Eu sunt foarte respectată și acasă și în Franța. Toată lumea știe că mie îmi place să muncesc. Și se vede. Casa am făcut-o înainte să plecăm. Mergeam la defrișări în țară. După aia, după ce am fost în Franța, am spart-o și am făcut mansardă, am schimbat geamurile din nou, aici jos era garaj, am făcut multe modificări. De vreo trei ori am spart parterul. Nu ne-a plăcut. Nici acum nu ne place,  trebuie să spargem din nou. Vreau să fac ușa mai mare. La balcon am avut balustrada din aia de fier forjat, am dat-o jos că nu mai e la modă, i-am trimis-o lui soră-mea la Satu Mare, și am pus din  asta nouă de inox.

Lumea mă știe că eu sunt la modă. Acum, de când am venit, mi-am schimbat perdelele. Sunt ultima apariție aici la noi în zonă. Seturile de farfurii, de pahare, cristalurile… toate le-am adus de la Paris.

Acum dăm țigla jos de pe șură că nu se mai potrivește cu asta nouă de pe casă. E țiglă din aia bună. Mă doare sufletul. 2.000 de mărci am dat la vremea ei pe ea. Era cea mai scumpă atunci. Șura asta mare am făcut-o după ce am făcut mansarda la casă. A venit un unchi și a zis la casă mare, șură mare! Și aia a fost. Nu puteam să nu o facem. Zicea lumea că nu avem, dacă nu făceam. Dar nu avem ce face cu ea, că animale nu mai avem de 20 de ani. Zicea soțul că poate o facem salon de nunți, dar tocmai s-a făcut unul aici în sat de 3.000 de locuri”.

”La început, prin ’96, mai mult mă întorceam decât stăteam” - își amintește Irina. „Prima dată m-am întors acasă după nouă luni. Mi-era dor de copil. Îl lăsasem aici cu soră-mea și eu stăteam prin case abandonate la Paris și vindeam Ziarul Săracului în ușa magazinelor.  Am făcut bani la ziare… ferească Dumnezeu! Mi-era o rușine… Atunci nu vorbea nimeni de lucru. Toată lumea vindea ziare” – își deapănă amintirile Irina Solomeș, povestind și despre unicul ei fiu, care, așa cum se întâmpla în majoritatea familiilor oșenești, a crescut mai mult pe la rubedenii și prin vecini, pentru ca să-și piardă viața de tânăr, în condiții neelucidate nici până azi.

Articolul complet și modalități de a comanda albumul foto ”Mândrie și Beton – după 10 ani” găsiți la acest link.