Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cultură în paragină
Sergiu Lenghel  - Miercuri, 11 August 2010

Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii Centrului Cultural "G.M. Zamfirescu" urmează să fie retrocedată foştilor proprietari, Lea Grinberg, Ivan Gerendas şi Braun Mordechai, stabiliţi în Israel, care în luna aprilie a acestui an au obţinut o sentinţă favorabilă din partea Judecătoriei Satu Mare.

 

Primăria Satu Mare a făcut recurs, dar, practic, numai pentru a mai amâna puţin punerea în aplicare a sentinţei, până va găsi un spaţiu adecvat în care să mute instituţia de cultură.

 

În opinia lui Molnar, în cele din urmă, Primăria va fi nevoită să aleagă varianta mutării la Casa de Cultură a Sindicatelor.

„E o clădire din centrul oraşului şi cred că e singura locaţie bună pentru noi. Până la urmă, aceste clădiri vor fi administrate de primării, pentru că sindicatele nu au bani să le întreţină. E doar o chestiune de timp. Păcat că sala de acolo nu ne permite să facem rockoteca” – mărturiseşte Gheorghe Molnar. Acesta mai spune că şi fostul cinema Luceafărul ar putea fi folosit în scopuri culturale, însă strict pentru spectacole.

 

În timp ce retrocedarea clădirii de pe strada Cuza Vodă se judecă de mulţi ani în instanţă, Primăria pare să nu aibă o soluţie la îndemână în momentul în care angajaţii vor fi nevoiţi să plece de acolo.

 

Condiţiile în care lucrează cei care organizează evenimentele culturale din oraş lasă mult de dorit.

Dacă în vremurile bune se organizau tot felul de cursuri de calificare pentru diferite meserii, acestea nu mai au loc de când s-a revendicat o parte din clădire.

 

"Familia Prinzinger este proprietara spaţiului de lângă noi, acolo aveam cursuri mai demult, dar acum nu mai e nici o activitate. Proprietarii au început recent să renoveze partea aceea de clădire, sperând că aşa vor găsi chiriaşi” - susţine Magdalena Matei, referent în cadrul instituţiei, care recunoaşte că s-a obişnuit cu atmosfera din clădirea veche de peste 100 de ani, ea muncind aici de aproape 15 ani.

 

Percuţionistul Cserei Csaba, angajat al centrului, este nevoit să-i primească pe cursanţi într-un spaţiu de nici 3 mp. "Am improvizat aici ceva, dar maxim două persoane pot intra la mine înăuntru" - spune puţin dezamăgit Csabcsi. Sala unde au loc uneori rockotecile este folosită doar de trupele care vin să facă repetiţii.


 

Pe uşa ruginită rămasă deschisă din spatele sălii de concerte ajungem la ce a fost până în urmă cu câţiva ani Teatrul de Vară. În locul scenei, am dat de buruieni înalte şi tufişuri, unde şi-au găsit culcuş şerpii. Totul este lăsat în paragină de când Episcopia Romano-Catolică a devenit proprietara terenului. "Vroiau să facă parcare subterană şi Mall, dar nu a mai venit niciun investitor" - ne spune Csabcsi.
 

 

Primăria şi-a luat măsuri de precauţie şi a întocmit în urmă cu doi ani un proiect de hotărâre care ar fi rezolvat problema spaţiului. "Era o asociere între Casa de Cultură a Sindicatelor şi cei de la G.M. Zamfirescu. Noi le dădeam spaţii pentru birouri şi sală de spectacole, iar Primăria se angaja să facă unele reabilitări la clădirea noastră. Am vrut să le dau spaţiul unde era Radio Transilvania şi sala mică de jos. Acum, sala am închiriat-o pe un an Bisericii Penticostale, avem şi noi nevoie de bani să ne întreţinem" - afirmă directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Ludovic Gyure.

 

Cel care s-a opus acestei asocieri, consilierul local PD-L Claudiu Ardelean, preferă şi acum o soluţie mai puţin costisitoare. "Prima opţiune ar fi să investim într-o clădire care aparţine Primăriei, dar nu exclud varianta mutării la Casa de Cultură a Sindicatelor. În cuantumul chiriei se pot face investiţii, nu putem lăsa fără un spaţiu pe nişte angajaţi ai Primăriei, dar trebuie să găsim un cadru legal pentru asta"- declară Ardelean.

 

Pe de altă parte, Natalia Covaci, consilier pe evenimente culturale în cadrul Primăriei, este ceva mai optimistă. "Să vedem ce va fi cu situaţia juridică. Eu personal cred că se va găsi o soluţie în cazul acesta. Spaţiul are destinaţie pentru activităţi culturale şi nu cred că se va retroceda" - este de părere Natalia Covaci, care precizează faptul că în cazul fostului cinematograf Luceafărul, ce aparţine de Primărie, ar fi nevoie de prea mulţi bani pentru reamenajare. 

2957 vizite
Distribuie pe