Vremea a ţinut cu sătmărenii la ediţia din acest an a Zilelor Oraşului, îndemnându-i să iasă în număr mare şi să ocupe Centrul Nou încă de vineri seara.
Dacă prima zi a fost rezervată tineretului, sâmbătă a fost organizat grosul evenimentelor culturale specifice acestei sărbători, iar momentele din program au fost pe gustul tuturor. Artiştii locali au avut scena la dispoziţie în timpul zilei, iar seara a fost rândul vedetelor invitate să facă show.
Recitalurile Ellie White şi Vunk au fost foarte apreciate de public, iar spectacolul nu s-a încheiat cu focurile de artificii, mult mai spectaculoase decât în anii trecuţi. A urmat un super-concert Cargo, în organizarea Asociaţiei Suporterilor FC Olimpia Satu Mare, pentru aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea clubului de fotbal.