Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Satu Mare
Florin Răchitan  - Marti, 26 Iunie 2012

Primul ceremonial la care au luat parte oficialităţile din noua conducere a municipiului şi judeţului Satu Mare a fost ocazionat de sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional.
 

 

Desfăşurat după scenariul obişnuit din anii trecuţi, evenimentul a început cu salutul prefectului Eugeniu Avram adresat Gărzii de Onoare, după care directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, a vorbit despre semnificaţia acestei sărbători prin care se cinstesc momentele istorice în care drapelul naţional a avut un rol important pentru români.



 

După binecuvântarea din partea protopopului ortodox Ioan Socolan şi a preotului militar Cristian Silaghi, drapelul a fost sărutat de oficialităţile prezente, după care a fost înălţat pe catargul din Piaţa 25 Octombrie în timp ce se intona imnul României.



 

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, aplaudată de spectatorii prezenţi în număr destul de mare pe platoul din Centrul Nou.

1565 vizite
Distribuie pe