Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Candidaţii PD-L la alegerile din 25 mai: Ileana Blidar şi Adrian Cozma
Florin Răchitan  - Luni, 28 Aprilie 2014

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat-Liberal, Petre Mureşan, i-a prezentat luni oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, pe candidaţii acestei formaţiuni politice la alegerile din 25 mai.

Este vorba despre Ileana Blidar, care va candida în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, şi Adrian Cozma, care apare pe lista naţională a candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European.

Liderul democrat-liberal a declarat că partidul său are şi acum cea mai bună echipă la Bruxelles, deoarece europarlamentara Monica Macovei a elaborat singură mai multe proiecte de legi decât toţi ceilalţi reprezentanţi ai României la un loc, iar acum se aşteaptă ca „PD-L să obţină cel puţin şase locuri în Parlamentul Europei”.

Adrian Cozma, şi-a exprimat opinia potrivită căreia „PSD şi PNL nu mai pot să convingă pe nimeni în judeţul Satu Mare, deoarece poveştile cu şantierele deschise acum şi proiectele ce se vor finaliza până în 2020 sunt doar aberaţii”, de aceea este convins că „PD-L va obţine un rezultat mai bun decât PNL la alegerile din 25 mai”.

Candidata PD-L în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Ileana Blidar, a fost prezentată de şeful ei politic ca fiind un bun profesionist, membru fidel al partidului, care abia aşteaptă „să facă echipă împreună cu cealaltă deputată a PD-L, Andreea Paul, să lucreze împreună în folosul sătmărenilor”.

Ileana Blidar are studii superioare economice şi juridice, activând în sectorul bancar în ultimii 24 de ani, iar în prezent este preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PD-L. Este căsătorită şi mamă a doi copii.  

„Ileana nu şi-a trădat familia politică, aşa cum au făcut alţii. Cei care-şi trădează partidul sunt în stare să-şi trădeze şi judeţul, ba chiar şi ţara. Nu daţi voturi trădătorilor!” – i-a îndemnat preşedintele PD-L, Petre Mureşan, pe alegători. El a atras atenţia şi asupra pericolului risipirii voturilor românilor în Colegiul 2, ceea ce ar duce la victoria UDMR în zona respectivă. „Nu am nimic cu UDMR, dar ar fi nedrept ca din şapte mandate în Parlament, judeţul Satu Mare să fie reprezentat de patru udemerişti, în condiţiile în care maghiarii nu au o pondere mai mare de o treime în totalul populaţiei. De aceea vă sfătuiesc să nu vă risipiţi voturile, ci să le acordaţi celui mai bun candidat, adică Ileana Blidar” – a încheiat liderul democrat-liberal.

1284 vizite
Distribuie pe