Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
USR adună semnături şi în judeţul Satu Mare pentru campania „Fără penali în funcţii publice”
Florin Răchitan  - Vineri, 27 Aprilie 2018

Uniunea Salvaţi România a demarat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei astfel încât să fie interzis accesul în orice funcţii publice în administraţiile locale, judeţene sau naţionale pentru persoanele condamnate definitiv în procese penale.

Acestei campanii i s-a alăturat şi Organizaţia Judeţeană Satu Mare a USR, iar detalii au fost prezentate vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele organizaţiei, Mirela Iank, şi deputatul USR de Bihor, juristul Silviu Dehelean, membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

El a făcut precizări referitoare la condiţiile în care „penalii” ar urma să fie afectaţi de prevederile acestei modificări constituţionale, precum şi la etapele care trebuie parcurse pentru ca această modificare să intre efectiv în vigoare.

Astfel, potrivit textului din articolul de lege propus de USR „nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive la pedeapsa închisorii pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”.

Pentru ca această campanie să aibă o finalitate, USR trebuie să adune 500.000 de semnături la nivel naţional, după care proiectul urmează să fie dezbătut în cele două camere ale Parlamentului şi, dacă obţine aviz pozitiv, va trebui să constituie subiectul unui referendum al cărui rezultat va deveni obligatoriu de aplicat. În ceea ce priveşte şansele de a merge până la capăt cu această iniţiativă, deputatul Silviu Dehelean le-a apreciat ca fiind de 50%.

Potrivit declaraţiilor liderei sătmărene, Mirela Iank, voluntarii USR vor fi prezenţi cu standuri în mai multe localităţi ale judeţului Satu Mare, unde vor aduna semnături de la cei care susţin această iniţiativă legislativă, targetul propus fiind de 20.000 semnături până la sfârşitul lunii august.

Campania nu a început cu dreptul pentru ei, deoarece, deşi au depus o cerere în acest sens şi a trecut deja termenul legal de răspuns de 30 de zile, Primăria Satu Mare nu le-a acordat permisiunea de a instala un stand în zona centrală a municipiului. Ei au recunoscut, de-altfel, că se aşteaptă şi la alte şicane din partea autorităţilor locale, dar nu vor renunţa.

Tags: usr  campanie  semnaturi  penali  
3041 vizite
Distribuie pe