Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Probleme cu plata salariilor profesorilor. Deputatul Romeo Nicoară cere rezolvarea rapidă a situaţiei.
Florin Răchitan  - Joi, 17 Mai 2018

Deputatul liberal Romeo Nicoară trage un semnal de alarmă, atrăgând atenţia că, potrivit informaţiilor primite de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în aproape jumătate din judeţele României, inclusiv la Satu Mare, se înregistrează întârzieri la plata salariilor cadrelor didactice, respectiv a contribuţiilor sociale aferente acestor salarii.

Blocajul a apărut în sistemul inspectoratelor şcolare judeţene, care au preluat, de anul trecut, sarcina achitării salariilor de la primăriile locale, iar fondurile provin din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Se pare că la Satu Mare salariile nete s-au plătit la timp, dar funcţionarii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean au „uitat” să vireze către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând CAS şi CASS.

Deputatul sătmărean s-a interesat în legătură cu această situaţie şi a primit asigurări că toţi banii vor fi viraţi în cursul acestei săptămâni. „Voi mai face luni o verificare, să ştim sigur că profesorii nu vor rămâne fără aceşti bani” – a declarat Romeo Nicoară în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o joi împreună cu vicepreşedintele naţional al PNL, Adrian Oros.

El a vorbit şi despre ceea ce consideră a fi „furt din bani privaţi”, adică intenţia Guvernului de a transfera o parte din sumele din Pilonul II de pensii în Pilonul I, anunţând că PNL tocmai începe o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor în legătură cu efectele negative ale unei asemenea măsuri. Totodată a anunţat că, dacă această iniţiativă va fi adoptată în Parlament, PNL va sesiza Curtea Constituţională, pentru anularea acesteia.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, vicepreşedintele liberal Adrian Oros a criticat activitatea conducerii Ministerului Agriculturii, subliniind că deficitul comercial al României în domeniul agricol a depăşit un miliard de lei. 

Tags: intarzieri  salarii  profesori  romeo nicoara  
1399 vizite
Distribuie pe