Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Alianța pentru Satu Mare s-a lansat oficial cu PNL, Pro România și PNȚ-MM
Florin Răchitan  - Vineri, 5 Aprilie 2024

După ce în ultimele luni s-a vorbit despre ea, dar până acum nu a existat într-o formulă oficială, Alianța pentru Satu Mare a fost lansată vineri, după ședința Colegiului Director al Partidului Național Liberal, în care membrii au votat în unanimitate cooptarea Partidului Pro România, alături de Partidul Național Țărănesc – Maniu-Mihalache.

În conferința de presă ce a urmat ședinței, președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, și-a prezentat aliații politici, subliniind că ușa este deschisă și pentru alte formațiuni politice care doresc o alternativă la actuala conducere a județului Satu Mare.

Revenit în politică după o absență de câțiva ani, președintele filialei sătmărene a Pro România, Octavian Petric, a anunțat că se alătură acestei alianțe cu cei 30 de consilieri locali pe care-i are partidul său în diferite localități din județul Satu Mare și a amintit de cele mai importante proiecte la care a contribuit pe vremea în care era deputat în Parlamentul României: noul pod peste Someș de la Satu Mare, șoseaua de centură a Sătmarului, dar și podul dintre Pomi și Seini.

La rândul său, președintele organizației județene PNȚ-MM, Gheorghe Berinde, și-a exprimat satisfacția că alianța concepută anul trecut se îmbogățește cu noi membri, precizând și el că aceasta este deschisă în continuare pentru alți membri.

Adrian Cozma a precizat că nu s-a vorbit despre împărțirea unor eventuale funcții, singurul scop al alianței fiind să se evite greșelile ce s-au făcut în ultimele alegeri, când, divizarea politică a electoratului românesc a avut ca rezultat aducerea la putere a actualei conduceri a județului și municipiului Satu Mare, care se bazează întotdeauna pe votul etnic.

Tocmai pentru a nu contribui la această divizare politică, el a menționat că e posibil ca Alianța Satu Mare să nici nu lanseze vreun candidat pentru Primăria Satu Mare, pentru a nu diminua șansele unui contracandidat al actualului primar care ar putea să atragă suficiente voturi pentru o eventuală victorie în alegerile locale. Totuși, lucrurile încă nu sunt bătute în cuie, iar liderii Alianței continuă să discute pe acest subiect cu alți parteneri politici.

1875 vizite
Distribuie pe