Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Candidatul AUR pentru Primăria Satu Mare, Ciprian Tișea, despre CSM: să oprim risipa banului public!
AUR Satu Mare  - Marti, 21 Mai 2024

Comandat de: Partidul Alianța pentru Unirea Românilor – Organizația Satu Mare

Executant: SC Gogreen Satu Mare SRL – portal: www.satumareonline.ro

COD mandatar financiar coordonator: 21240330


Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare, Ciprian Tișea, prezintă o situație revoltătoare, dar specifică actualei administrații a orașului, care are o istorie lungă de tocat bani publici pe proiecte sportive fanteziste soldate cu eșecuri pe bandă rulantă, de la echipa de baschet feminin până la echipa de fotbal clonă a vechii Olimpia.

Vă amintesc sumele alocate din bugetul local și cheltuite de Clubul Sportiv Municipal Satu Mare conform datelor publicate de site-ul Primăriei:

2021 - 6.400.000 lei

2022 - 6.500.000 lei

2023 - 6.800.000 lei

2024 - 6.500.000 lei

Un fapt pe care primarul Kereskenyi încearcă să îl treacă cu vederea este ce s-a întâmplat sâmbătă, 18 mai, pe stadionul Olimpia ”Daniel Prodan”. Și anume, Clubul Sportiv Municipal, secția de fotbal mai exact, a pierdut calificarea la barajul pentru Liga a 2-a.

Nu sunt eu în măsură să spun ce șanse ar fi avut această echipă la acel baraj, dar din punctul meu de vedere, ca și contribuabil, mi se pare că acest proiect este unul total păgubos pentru sătmăreni.

Interesul scăzut al sătmărenilor pentru această echipă, demonstrat în timp, scandalurile pe care le-a generat mă fac să cred că acest proiect nu este necesar comunității noastre. Sumele exorbitante cheltuite de Clubul Sportiv Municipal pentru anumite secții de sport nu se justifică nici prin prisma rezultatelor nici prin prisma interesului sătmărenilor pentru acest proiect.

De aceea vă promit că, dacă voi fi ales primar al municipiului Satu Mare, voi încuraja doar acele secții care cresc juniori și desfășoară sporturi care sunt considerate interesante de către contribuabilii sătmăreni.

Sunt părinte de mic fotbalist, cunosc situația fotbalului juvenil din oraș și nu mi se pare normal ca părinții să fie nevoiți să cheltuiască bani cu pregătirea micilor fotbaliști, în timp ce banii din taxele lor merg pe proiecte care nu ajută cu nimic societatea.

Consider că banii sătmărenilor trebuie cheltuiți pentru sătmăreni, iar alte proiecte, cum ar fi echipe profesioniste de fotbal, să aibă o inițiativă privată la care municipalitatea să contribuie într-o măsură justificată și cu o transparență totală.

Proiectele care nu stârnesc interesul sătmărenilor, cum este cel al echipei de fotbal a CSM, trebuie oprite, iar banii să fie direcționați către alte proiecte de interes public.

798 vizite
Distribuie pe