Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Un oşan în Parlamentul European
Sergiu Lenghel  - Joi, 14 Ianuarie 2010

Că oşenii au cucerit Europa, asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Până acum s-au remarcat mai mult prin munca fizică prin care au construit o bună parte a clădirilor Europei moderne, inclusiv cea de pe şantierele din zona Parlamentului Europei. Până acum!

 

Călin Boje, originar din Negreşti-Oaş, este încă elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, dar a ajuns deja în Parlamentul Europei. Nu pe şantier, ci în sala de dezbateri.

 

El este coordonatorul centrului din Satu Mare al Parlamentului European al Tinerilor – European Youth Parliament, o organizaţie internaţională alcătuită pe modelul forului legislativ de la Bruxelles şi Strasbourg, ce are menirea de a promova valorile culturale şi politice europene în rândul tinerilor de pe bătrânul continent. EYP este un fel de „şcoală” a viitorilor politicieni care îşi vor reprezenta ţările în instituţiile din capitala Europei.

 

Călin Boje a fost selectat, în urma unei înscrieri la acest program european, şi a participat, alături de alţi 600 de elevi de liceu din toată Europa, la o sesiune specială a Parlamentului European al Tinerilor, desfăşurată la Strasbourg, unde a avut onoarea să ocupe loc la masa de prezidiu, lângă fostul preşedinte al Parlamentului European, Hans-Gert Pottering.

 

„Am dezbătut diverse probleme care ne preocupă şi pe noi, tinerii din ţările Europei, cu accent pe unele forme de discriminare etnică, dar şi chestiuni economice. În final am adoptat o rezoluţie care se referă la introducerea unui sistem de acces pe bază de cartele magnetice în şcoli. Bineînţeles că e greu de realizat aşa ceva în realitate în toată Europa, dar ideea era ca noi să dezbatem problema ca parlamentarii şi să propunem o soluţie, cel puţin teoretică, pentru limitarea accesului persoanelor străine în unităţile de învăţământ. Eu am ţinut discursul final şi i-am convins pe colegii mei să adopte rezoluţia cu majoritate de voturi. A fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea” – se destăinuie adolescentul.

 

În aprilie urmează să plece la o nouă sesiune internaţională a tinerilor, în Norvegia. Bineînţeles, nici de data asta nu-şi va uita acasă costumul popular oşenesc pe care l-a purtat cu mândrie în toate peregrinările sale printre străini.

 

„Oşenii nu sunt cunoscuţi neapărat pentru dragostea lor de carte, dar eu am hotărât să contrazic această imagine generală prin tot ceea ce fac şi să reprezint cu mândrie Oaşul în lumea în care mă învârt eu. Am învăţat de la tata, originar din Racşa, respectul pentru valorile tradiţionale, iar în profesia în care vreau să activez voi urma un sfat foarte preţios pe care mi l-a dat. Eu mă pregătesc să devin inginer constructor, iar tata mi-a explicat că dacă vreau să fac treabă bună în acest domeniu, trebuie neapărat să lucrez cu o echipă de răcşeni de-ai lui” – spune mai în glumă, mai în serios, tânărul oşan.

 

Pentru a-şi urma visul, el a făcut deja demersurile pentru a fi admis la una dintre facultăţile de profil din Marea Britanie. Dacă nu va intra la vreuna dintre universităţile din Cardiff, Bradford sau Bristol, se va mulţumi şi cu Politehnica din Cluj.

 

Pentru asta stă cu burta pe carte toată ziua şi renunţă la unele delicii specifice tinerilor din generaţia sa. „Am permis de conducere, dar nu îmi trebuie maşină. Pe mine cu siguranţă nu o să mă vedeţi învârtindu-mă în sensul giratoriu din jurul parcului din Centru până la ameţeală. Vreau să arăt ce am în cap, nu în buzunar” – declară fiul unor întreprinzători din Negreşti-Oaş care şi-ar permite fără probleme să-i facă o maşină cadou de majorat.

 

În ceea ce priveşte continuarea carierei politice abia începute, Călin Boje nu s-a hotărât încă ce să facă. „Pentru a ajunge în adevăratul Parlament al Europei, ar trebui să mă înscriu într-un partid din România şi să parcurg toate etapele specifice. Nu prea mă atrage, însă, ideea de a face politică în România” – spune cel care a stat la masa de prezidiu la Strasbourg.

11388 vizite
Distribuie pe