Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Liberalii ar vrea să scoată ţara din criză
Sergiu Lenghel  - Sambata, 22 Mai 2010

Programul de urgenţă pentru ieşirea din criză şi reluarea creşterii economice a fost prezentat vineri în cadrul unei conferinţe de presă de către PNL Satu Mare.

Cele 4 obiective asumate de liberali au fost explicate rând pe rând de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul Adrian Albu şi consilierul judeţean Ionuţ Rus.

 

Adrian Ştef a ţinut să precizeze încă de la bun început că protestul din urmă cu câteva zile de la Bucureşti a fost "o reacţie firească" a societăţii nemulţumite de măsurile aberante luate de Guvern, „în frunte cu primul-ministru Traian Băsescu”.

"Toate acestea vor duce la scăderea veniturilor a peste nouă milioane de români, la scăderea consumului, cu influenţă negativă asupra sectorului privat, precum şi la creşterea şomajului"
- precizează Ştef.

 

PNL respinge pachetul de măsuri propus de Guvern şi consideră că actualul impas poate fi depăşit printr-o acţiune de ansamblu pe trei direcţii: stimularea investiţiilor, creşterea veniturilor bugetare şi redimensionarea rolului statului.

 

În opinia consilierului judeţean Ionuţ Rus, investiţiile publice în infrastructură ar fi cea mai bună soluţie pentru ieşirea din criză. "M-am întâlnit cu un german şi se mira de ce ţara noastră este în criză. Nu avem autostrăzi, nu avem multe lucruri şi s-ar putea direcţiona bugetul spre infrastructură, aşa ar avea oamenii unde să muncească" - spune liberalul. Acesta afirmă că Guvernul a şi "copiat" o măsură din programul liberalilor, cel privind reorganizarea structurilor teritoriale din subordinea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale la nivel regional.

 

La rândul său, viceprimarul Adrian Albu a declarat că elaborarea studiilor de fezabilitate necesită mulţi bani investiţi, iar uneori acestea sunt făcute în zadar, pentru că "vine alt ministru şi face un alt studiu". Albu este de părere că pe investiţiile neîncepute gen "săli de sport, piscine sau patinoare" ar trebuie „să se pună cruce" şi să se dea o mai mare importanţă altor cheltuieli.

 

Referindu-se la judeţul Satu Mare, viceprimarul a mărturisit că numărul real al şomerilor nu este cel înregistrat de AJOFM, zeci de mii de persoane neavând unde să lucreze. Liberalii au subliniat faptul că nu îşi doresc o nouă criză politică, acesta fiind ultimul lucru de care ar avea nevoie România, precizând că "ultimele campanii electorale au dus ţara în pământ".

 

Obiectivele asumate de PNL prin Programul de Urgenţă se referă la: crearea unui cadru favorabil mediului economic şi promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei; reducerea cheltuielilor publice prin restructurarea cheltuielilor bugetare şi redimensionarea rolului statului, dar nu prin reducerea salariilor şi pensiilor; creşterea veniturilor bugetare, precum şi reducerea evaziunii fiscale; eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.

1792 vizite
Distribuie pe