Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ioan Holdiș, noul președinte al Organizației Județene a PDL Satu Mare
Ioana Gavrău  - Vineri, 19 Noiembrie 2010
Deputatul Ioan Holdiș a fost reales în funcția de președinte al Biroului Județean al Partidului Democrat Liberal Satu Mare. Samuel Țânțaș și Valentin Breban sunt noii prim-vicepreședinți ai Organizației Județene. Au mai fost aleși 10 vicepreședinți și 17 secretari general executivi.



UPDATE ORA 18.30

PDL Satu Mare a organizat o conferință de presă imediat după ce s-au terminat alegerile. Ioan Holdiș a fost reales președinte al Organizației Județene a PDL Satu Mare, iar Samuel Țânțaș și Valentin Breban sunt noii prim-vicepreședinți.

În funcția de secretar general a fost ales Sorin Ghilea, iar Dăliana Lazăr și Alexandru Panea au fost aleși în funcția de secretar general adjunct. Pe lângă aceștia, au mai fost aleși 10 vicepreședinți și 17 secretari general executivi.


Noul Birou Permanent Județean al PDL Satu Mare are oameni noi, de calitate, cu care sperăm să facem o treabă cât mai bună“, a spus Ioan Holdiș, președintele Organizației Județene a PDL Satu Mare.

La conferința de presă au mai luat parte secretarul general al PDL, Vasile Blaga, vicepreședintele PDL Ioan Oltean, primarul Aradului, Gheorghe Falcă și alți deputați.

Vasile Blaga a precizat că organizațiile din teritoriu se întăresc pe zi ce trece, iar în momentul de față se lucrează la consolidarea lor.

„Azi am avut alegeri în cea de-a 20-a organizație din cele 47 pe care le avem. Organizația din Satu Mare este foarte puternică, a adus peste 70.000 de voturi la alegerile prezidențiale“, a spus Vasile Blaga.

Cu toate că în ultima perioadă numele lui Blaga se vehiculează printre potențialii candidați pentru funcția de președinte al Partidului Democrat Liberal, acesta a infirmat că este în cap de listă.

„În situația de criză a României nu ne putem gândi la așa ceva. Abia după data de 15 ianuarie vom discuta despre acest subiect. Important este că oamenii au ajuns să conștientizeze că măsurile Guvernului sunt eficiente, iar partidul este pe un trend crescător
“, a mai spus Vasile Blaga.


Ora 15.30:Alegeri cu ușile închise la PDL Satu Mare

Reprezentanții Organizației Județene a PDL Satu Mare își aleg vineri reprezentanții în conducerea partidului. Singural candidat, Ioan Holdiș, a fost susținut politicieni de grei ai partidului de guvernământ. Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean și Traian Igaș s-au numărat printre susținătorii lui.


Conferința Județeană a PDL Satu Mare în cadrul căreia s-a ales noua conducere locală a partidului s-a desfășurat vineri la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, cu începere de la orele 15.00.
 

Ministrul de Interne Traian Igaș, secretarul general al PDL Vasile Blaga, vicepreședintele PDL Ioan Oltean, Gheorghe Flutur și alți 10 deputați au fost invitații de onoare ai conferinței. Nici liderii celorlalte partide politice nu au lipsit de pe lista invitaților. Csehi Arpad, președintele Organizației Județene a UDMR Satu Mare a fost prezent în sala Filarmonicii.

Mulțumesc pentru invitație. Chiar dacă în momentul de față există multe neclarități între partidele aflate la guvernământ, am convingerea că acestea se vor remedia pe viitor“, a spus Csehi Arpad.
 

Și viceprimarul Adrian Albu a fost invitat să ia cuvântul. Deputatul Ioan Holdiș l-a botezat în primă fază. „Îl rugăm pe primarul Albu să vină la microfon“, a spus Holdiș.

Albu nu a putut să nu amintească în discursul său despre alianța „DA“, despre criza în care se află România, dar mai ales despre efortul pe care îl depune partidul aflat la guvernământ. Acesta le-a urat mult succes în noua formulă.


Și președinta UNPR Satu Mare,Anca Petran, a fost invitată să rostească câteva cuvinte. „UNPR-ul este partidul loial al coaliției. Nu contează până la urmă dacă suntem din PDL, UDMR, PNL sau PSD. Important este că suntem români și trebuie să ne sprijinim reciproc“, a spus Anca Petran.


Chiar dacă au fost invitați, niciun reprezentant al PSD Satu Mare nu a fost prezent.
După ce liderii locali și-au terminat discursurile, presa a fost scoasă din sală. Sute de simpatizanți PDL au rămas să-și aleagă noul președinte al organizației.

4446 vizite
Distribuie pe