Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
PSD se opune reorganizării administrativ – teritoriale
Ioana Gavrău  - Joi, 9 Iunie 2011

Partidul Social Democrat se opune vehement proiectului inițiat de președintele Traian Băsescu privind reoganizarea admistrativ-teritorială a României. Senatorul Valer Marian, în cadrul conferinței de presă susținute joi la sediul partidului, a declarat că împărțirea țării în 8 regiuni vine în detrimentul populației.

Valer Marian a declarat că președintele Traian Băsescu a inițiat un proiect prin care dorește să renunțe la cele 41 de județe, reorganizându-le în 8 regiuni. Astfel, județul Satu Mare ar urma să facă parte din aceeaşi regiune cu Cluj, Maramureș, Sălaj, Bistrița și Bihor.

USL se opune acestui proiect. Am atras atenția asupra costurilor ridicate, respectiv asupra contractelor de finanțare care s-ar pierde. Mai mult decât atât, trebuie respectate și prevederile Uniunii Europene, un studiu de impact și o dezbatere publică.  Cetățeanul de rând va fi cel mai afectat. Pentru o schimbare de buletin sau un simplu act, un sătmărean ar trebui să scoată din buzunar cel puțin 600 lei“, a declarat senatorul Valer Marian.

 Acesta a mai spus că PD-L-ul va avea o problemă și cu UDMR-ul în ceea ce privește această reorganizarea administrativ-teritorială, în condițiile în care UDMR-ul urmărește constituirea unei regiuni din județele Harghita, Covasna și Mureș, cunoscut sub numele de Ţinutul Secuiesc, respectiv Bihor, Satu Mare și Sălaj, adică Partium.

Tot în cadrul conferinței de joi s-a vorbit și despre reducerea numărului de parlamentari. Tot partidul de guvernământ a lansat un proiect prin care vrea să reducă numărul de parlamentari la 300 și dorește parlament unicameral.

USL a elaborat un proiect propriu pentru reducerea numărului de parlamentari, însă prin modificarea legii electorale. Acest proiect s-ar realiza mult mai ușor și cu costuri mai mici.

Proiectul USL are mai multe prevederi. Reducerea numărului de parlamentari se poate face prin mărirea normei de reprezentare. Astfel, un deputat ar fi ales la 100.000 de locuitori, iar un senator la 200.000. Automat, numărul parlamentarilor se reduce la 325, iar ținând cont de descreșterea populației, cifra ar ajunge la cea dorită de Băsescu“, a mai spus Valer.

Proiectul prevede și sancționarea traseismului politic. Parlamentarul care părăsește partidul sub a cărei siglă a fost ales își va pierde mandatul.

La conferința de presă de joi a participat și președintele Organizației Municipale a PSD, dr. Dorel Coica. Acesta a vorbit despre criza din sistemul medical, punând accent pe situația medicilor de familie și conflictul dintre ei și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

USL este de partea medicilor de familie. Nu s-au încheiat contracte între medici și CNAS. Din păcate, medicii de familie nu sunt recunoscuți ca și specialiști. S-au purtat diverse discuții, însă se pare că problema mare este la CNAS. Acolo este cineva care vrea răul medicilor de familie“, a spus Dorel Coica.

În Satu Mare, doar 20 de medici de familie au semnat contracte cu CNAS-ul. Marți urmează să se organizeze o nouă serie de negocieri, iar în condițiile în care nu se ajunge la niciun consens, medicii vor scrie rețete pe bani. Coica a făcut apel la toți medicii din județ, rugându-și colegii să nu perceapă taxe de la oameni.

 

 

1929 vizite
Distribuie pe