Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
PSD Satu Mare şi-a desemnat candidaţii pentru alegeri
Florin Răchitan  - Joi, 15 Decembrie 2011

Sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru delegaţii participanţi la Conferinţa Extraordinară a Organizaţiei Judeţene a Partidului Social-Democrat Satu Mare, în cadrul căreia au fost desemnaţi candidaţii proprii pentru posturile de primari şi pentru consiliile locale şi Consiliul Judeţean, în perspectiva alegerilor de anul viitor.

 

Conferinţa a început cu prezentarea raportului de activitate al conducerii Organizaţiei Judeţene PSD, din care a reieşit faptul că în decursul unui an, de când preşedinţia a fost preluată de senatorul Valer Marian, la partid au aderat 2.200 membri noi din toate categoriile sociale şi de vârstă, înfiinţându-se organizaţii în toate localităţile din judeţul Satu Mare, inclusiv în cele cu populaţie preponderent maghiară sau germană, cărora le-a şi adresat invitaţia de a se alătura PSD-ului, deoarece „UDMR le-a trădat interesele, devenind complici în guvernarea dezastruoasă a portocaliilor”.
 

 

Senatorul s-a declarat mândru mai ales de cooptarea unor generali şi colonei de Armată, Poliţie şi SRI: „Nu toţi ofiţerii din serviciile speciale au pactizat cu trădătorii din UNPR, conduşi de generalul în izmene cu patru stele Gabriel Oprea” – a declarat Valer Marian, începându-şi tirada împotriva serviciilor secrete despre care susţine că îl urmăresc, îi monitorizează activitatea, îi ascultă convorbirile telefonice şi îi ameninţă membrii familiei.

 

Valer Marian a afirmat că atât fiica sa, în vârstă de 11 ani, cât şi mama sa, în vârstă de 71 de ani, au fost ameninţate cu moartea prin telefon. Ba mai mult, el este convins că şi problemele de sănătate pe care le-a avut în ultima vreme i-au fost provocate intenţionat şi a scăpat de ele doar cu ajutorul medicilor din Cluj şi Satu Mare. „Acum am muniţie cât pentru un război mondial, aşa că voi rezista în faţa actualei puteri” – a declarat preşedintele PSD Satu Mare.

 

El i-a atenţionat pe prefectul Radu Giurcă, pe şeful SRI Satu Mare, Ştefan Coşarcă, şi pe fostul inspector-şef adjunct al Poliţiei Satu Mare, Teofil Parasca, „trimis de la Arad pentru a pune sub urmărire liderii PSD Satu Mare după ce a uitat să acţioneze într-un caz de mită de 50.000 de euro, fiind detaşat ulterior la conducerea Poliţiei Giurgiu, ca recompensă pentru ce a făcut la Satu Mare”, afirmând că vor fi şi ei monitorizaţi şi va veni vremea în care vor trebui să răspundă pentru toate acţiunile de poliţie politică pe care le fac acum împotriva Opoziţiei.
 

 

„Îi vom face să simtă din nou sudoarea din Decembrie 1989” – a exclamat Valer Marian, făcând referire la mitingurile de protest pe care le planifică împreună cu sindicatele pentru perioada dintre Sărbători, în faţa Prefecturii şi a sediului SRI Satu Mare.

 

În continuare, Valer Marian a prezentat rezultatele unor sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL pentru evaluarea şanselor candidaţilor proprii.

 

 Astfel, pentru Primăria Satu Mare, clasamentul din sondajul PNL este: Dorel Coica (PSD) 39%, Iuliu Ilyes (UDMR) 26%, Adrian Ştef (PNL) 26%, Horea Anderco (PC) 6%, Sorin Ghilea (PDL) 4%.

 

În sondajul comandat de PSD clasamentul este: Dorel Coica 45,7%, Iuliu Ilyes 24,1%, Adrian Ştef 16,3%, Horea Anderco 7,9% şi Sorin Ghilea 3,5%.

 

Pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, sondajul PNL: Mircea Govor (PSD) 28%, Csehi Arpad (UDMR) 22%, Adrian Ştef (PNL) 22%, Radu Giurca (PDL) 15%.

 

În sondajul PSD: Csehi Arpad 34%, Mircea Govor 25%, Adrian Ştef, 15%, Radu Giurca 13%.

 

Pentru Consiliul Local Satu Mare, sondajul PNL: UDMR 35%, PNL 24%, PSD 22%, PDL 4%. Sondajul PSD: PSD 25%, UDMR 23,1%, PNL 21,1% şi PDL 16,3%.

 

Pentru Consiliul Judeţean, sondajul PNL: UDMR 39%, PSD 20%, PNL 20%, PDL 13%.

Sondajul PSD: UDMR 23,8%, PSD 26,6%, PNL 16% şi PDL 13,3%.

 

Valer Marian a atras atenţia, totuşi, că deşi adunate PSD şi PNL au împreună între 45 şi 50%, cele două formaţiuni sub sigla USL au doar 32% din opţiunile electoratului, ceea ce înseamnă că nu au reuşit încă să popularizeze eficient această alianţă în rândul alegătorilor.

 

A urmat citirea listelor cu candidaţi proprii pentru majoritatea primăriilor din judeţul Satu Mare, dar Valer Marian a precizat că aceste liste vor mai suferi modificări după negocierile cu PNL în vederea lansării unor candidaţi comuni.
 

 

Dacă pentru Satu Mare lucrurile sunt clare, Dorel Coica fiind susţinut puternic pentru câştigarea postului de primar, surpriza a venit de la Negreşti-Oaş, unde experimentatul primar Nicolae Bura refuză, cel puţin deocamdată, să candideze pentru un nou mandat, locul lui fiind luat de Aurelia Fedorca.

 

Se estimează că după negocierile cu liberalii, PSD va rămâne cu aproximativ 37 candidaţi pentru primăriile din judeţ şi mulţi dintre cei 40 de candidaţi pentru Consiliul Judeţean vor trebui, de asemenea, să renunţe la locurile lor pe listă, în favoarea liberalilor.

5081 vizite
Distribuie pe