Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Dorel Coica s-a întâlnit cu locuitorii cartierelor Carpaţi I şi II
USL Satu Mare  - Marti, 29 Mai 2012

Campania electorală a candidatului USL la primăria oraşului Satu Mare, Dorel Coica, a continuat luni seară cu o surpriză pentru locuitorii cartierelor Carpaţi II şi II. Acesta le-a prezentat locuitorilor proiectul termoizolării gratuite a blocurilor de pe scena mobilă care îl va însoţi în toată săptămâna şi care le va aduce sătmărenilor, pe lângă informaţiile necesare, şi concerte de muzică populară.

 

La curent cu punctul 3 din contractul social al doctorului Coica pentru primărie, locuitorii celor două cartiere au primit şi informaţiile cerute. Adică, vor intra în rând cu oraşele europene, vor avea locuinţele izolate gratuit şi, evident, astfel vor plăti mai puţin la întreţinere.

 

Toate acestea sunt realizabile, pentru că doctorul Coica şi consilierii săi au susţinere 100% de la Guvernul României pentru ceea ce vor să pună în practică.

 

„Am venit personal să vă explic în ce constă proiectul termoizolării, pentru că vreau să mă asigur de susţinerea dumneavoastră în cel mai mic amănunt. Nu mai demult de ziua de luni am prezentat în conferinţă de presă proiectul, iar faptul că peste 4.000 de locuitori şi-au dat acordul şi mă susţin cred că este dovada faptului că într-adevăr în Satu Mare începe să bată vântul schimbării. O schimbare pe care o duc până la capăt, confortul şi mulţumirea dumneavoastră vor fi lege pentru mine” - a declarat de pe scenă candidatul USL.

1094 vizite
Distribuie pe