Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Valer Marian: „Holdiş a învăţat să numere de la Roberta Anastase”
Florin Răchitan  - Vineri, 1 Iunie 2012

În cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o vineri, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Social-Democrat, senatorul Valer Marian, i-a dat replica omologului său de la Partidul Democrat-Liberal, deputatul Ioan Holdiş, care îl acuzase anterior că face presiuni asupra candidaţilor PD-L la alegerile locale.

 

Senatorul a reacţionat şi la afirmaţia deputatului potrivit căreia în momentul în care PD-L a ajuns la guvernare, a păstrat 80% din directorii numiţi înainte de PSD în fruntea instituţiilor deconcentrate.

 

„Am impresia că domnul Holdiş a învăţat să numere de la Roberta Anastase, din moment ce singurul director numit de PSD şi aflat acum în funcţie este Sever Şter de la Direcţia Silvică, dar şi acesta a ajuns acolo doar după ce şi-a câştigat acest drept în urma unui proces care a durat doi ani împotriva fostei puteri portocalii. Şi e adevărat că mai sunt două directoare numite de PSD în fruntea Casei Judeţene de Pensii şi a Centrului Judeţean pentru Controlul Seminţelor, Eugenia Sabou, respectiv Adriana Nistea, însă între timp ele au fost obligate să adere la PD-L şi chiar să facă fotografii cu carnetele de membru PD-L în mână” – a declarat Valer Marian.

 

Acesta a răspuns şi la acuzaţiile deputatului Holdiş, potrivit cărora Valer Marian, prin intermediul prefectului Eugeniu Avram, ar face presiuni şi i-ar şantaja pe primarii sau pe alţi candidaţi ai PD-L. „La nici o lună de la pierderea puterii, conducerea PD-L uită că ei au fost cei care au folosit asemenea strategii împotriva primarilor noştri” – a afirmat preşedintele PSD Satu Mare.

 

El a precizat că, de exemplu, primarul PDL-ist din Pişcolt, Cosmin Varga, a fost prins în flagrant oferind mită electorală şi are dosar penal din această cauză, la fel ca şi candidata independentă pentru Primăria Berveni, Kis Hajnalka, fostă PDL-istă, în timp ce primarii de aceeaşi culoare politică din Botiz, Medieşu Aurit şi Viile Satu Mare sunt în vizorul DNA pentru fapte de corupţie şi abuz în serviciu, aşa că nu e nevoie să facă nimeni vreo presiune asupra lor.

 

În ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora mai mulţi directori PSD-işti s-ar implica în acţiunile cu caracter electoral ale USL, senatorul Valer Marian l-a întrebat pe Ioan Holdiş, prin intermediul presei, cum ar fi posibil aşa ceva dacă PSD are în momentul de faţă un singur director în funcţie?

 

În schimb, Valer Marian a prezentat fotografii incriminatoare despre inspectorul şcolar general Gigel Buth, care a convocat marţi la sediul PD-L o şedinţă cu mai mulţi directori de şcoli apropiaţi de acest partid, în vederea stabilirii unor detalii cu privire la organizarea unor activităţi cu caracter electoral în şcoli.
 

 

Deşi acest lucru este interzis de lege, se pare că directorul şcolii din Gherţa Mică, candidat al PD-L pentru funcţia de primar al acestei comune, i-a pus pe elevi să lipească afişele sale prin localitate, iar directorul unui liceu din Negreşti-Oaş le-ar fi promis absolvenţilor majori că le va asigura un punct în plus la examenul de Bacalaureat dacă vor vota candidaţii PD-L.

 

Valer Marian a anunţat că Poliţia a fost sesizată deja în aceste cazuri, iar acum se aşteaptă verdictele, pentru a se lua măsuri după modelul altor şase judeţe din ţară, unde în ultimele zile au fost schimbaţi inspectorii şcolari generali din motive asemănătoare.

 

În final, Valer Marian a ţinut să-i transmită un mesaj şi primarului municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, care „în loc să se ocupe de problemele oraşului măcar în ultimele zile ale mandatului său”, adresează zilnic invitaţii la dezbatere televizată contracandidatului său din partea USL, Dorel Coica.

 

„Doctorul Coica are în program întâlniri zilnice cu cetăţenii, iar primarul Ilyes este binevenit oricând la aceste întâlniri, dacă vrea neapărat confruntare. Să nu creadă, însă, că noi suntem dispuşi să pierdem timpul numai fiindcă dumnealui vrea să facă pe viteazul şi crede că, fiind mai meşteşugit la vorbe, are un avantaj. A arătat destul în ultimii opt ani că se pricepe numai la vorbe, iar dacă vrea o confruntare în care să-i arătăm nerealizările din aceste mandate, dincolo de vorbe meşteşugite, eu personal îi stau la dispoziţie” – a încheiat Valer Marian.

1714 vizite
Distribuie pe