Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adam Boer – un independent împotriva intereselor politice
SM Online  - Luni, 4 Iunie 2012

Cunoscut ca un veşnic rebel care nu se prea potriveşte cu mediul politic şi administrativ actual, Adam Boer candidează acum ca independent pentru un loc în Consiliul Local Satu Mare.

Oponent al oricăror interese de partid ce nu servesc interesul public, el a ales această cale pentru ca votul său din forul de conducere al oraşului să nu fie la dispoziţia niciunui grup de interese.

 

Adam Boer s-a născut în 25 iunie 1964, iar după şcoala generală şi liceul absolvite la Satu Mare, a urmat cursurile Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca.

Revenit în oraşul natal, a fost pentru scurtă vreme profesor la o şcoală, apoi, în 1990 a emigrat în Germania, unde a studiat Informatica la Universitatea din Stuttgart.

 

În baza cunoştinţelor acumulate acolo, în 1999 a înfiinţat, împreună cu fratele său, o firmă de software la Satu Mare, care un an mai târziu s-a extins şi cu o filială la Cluj.

În anul 2004 a decis să se întoarcă acasă, împreună cu familia, cu gândul de a contribui în măsura posibilităţilor sale la dezvoltarea oraşului său natal.

 

De atunci este cunoscut ca un activist neobosit în organizarea unor proiecte civice şi culturale, făcând lobby permanent pentru dezvoltarea infrastructurii de transport public, asigurarea unor condiţii civilizate pentru circulaţia bicicletelor, protecţia mediului şi revitalizarea vieţii culturale, el sponsorizând ani la rând desfăşurarea Festivalului Internaţional Multicultural „Fără Bariere”.

 

Fiind de la bun început membru al Forumului Democrat German, s-a remarcat şi prin implicarea sa în diferitele proiecte derulate de această organizaţie reprezentativă a şvabilor sătmăreni, iar între 2008 şi 2011 a fost consilier în cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean. În această calitate a participat activ la reînfiinţarea echipei de Salvamont de la Staţiunea Luna Şes, având în vedere că în tinereţe a fost unul dintre membrii primei echipe de acest fel din regiune.

 

Tot în tinereţe a practicat şi unul dintre sporturile cu tradiţie în Satu Mare, scrima, în 1982 clasându-se între primii 10 sportivi ai judeţului. De aici provine slăbiciunea sa pentru scrimă, dar şi pentru alte sporturi care au adus cândva glorie Sătmarului caiac-canoe, tir cu arcul etc. şi doreşte să contribuie la revitalizarea lor.

 

După reîntoarcerea sa în ţară, a realizat un proiect pentru reabilitarea vechilor spaţii de joacă pentru copii din Grădina Romei. Conceput după modelul unor spaţii similare din Debrecen, el a predat proiectul conducerii de atunci al oraşului şi tot după ideile sale şi sub supravegherea sa au fost realizate terenurile de joacă din cartierele Micro 14 şi 15.

 

„De mai mulţi ani îmi dedic timpul liber ideii ca Satu Mare să devină un oraş al locuitorilor săi şi susţin că cetăţenii trebuie să se implice în treburile oraşului, să contribuie şi ei la dezvoltarea lui, nu doar să fim doar obiectul deciziilor administrative. Cred că noi toţi împreuna putem să oprim fenomenul migraţiei şi, implicit, al scăderii populaţiei oraşului. A sosit momentul să arătăm că sătmărenii îşi pot influenţa propria soartă nu doar o dată la patru ani” – declară Adam Boer.

 

Câteva din punctele principale ale programului de consilier local al lui Adam Boer:

 

* În cel mai scurt timp voi aduce în atenţia consilierilor locali problematica bicicliştilor, realizarea unor piste şi reamenajarea celor existente;

* Modernizarea transportului în comun, reintroducerea mijloacelor electrice de transport în comun;
* Diminuarea traficului în Centrul Vechi, realizarea mai multor zone pietonale;
* Realizarea, in colaborare cu organizaţiile ecologice locale, a unui studiu privind păsările din Grădina Romei şi rezolvarea problemei ciorilor;

* Amenajarea mai multor terenuri de joacă în toate cartierele oraşului;
* Realizarea unor terenuri publice de fotbal în cartiere şi amenajarea terenului pentru sporturi extreme, proiect iniţiat încă din anul 2006;
* Sprijinirea sporturilor tradiţionale ale oraşului: scrima, caiac-canoe, tir cu arcul etc.

 

Mai multe detalii despre programul său electoral găsiţi pe www.adamboer.ro

2217 vizite
Distribuie pe