Organizatorii celei de-a VI-a ediții a Expo “Fabricat în Satu Mare”, ce s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la fostul Interex, s-au declarat mulțumiți de afluxul de vizitatori, peste 1.500, care le-au trecut pragul în cele două zile ale evenimentului.
În cadrul unei conferințe de presă, principalii organizatori – Iuliu Cadar din partea Asociației Economice Româno-Germane, Iosif Holczli din partea Camerei Meșteșugarilor, Darian Ienășoiu din partea Asociației SamStudia, precum și Sorina Tulan și Alexandra Catargiu din comitetul de organizare – au mulțumit celor 57 de firme care au ocupat 577 mp de suprafață expozițională, aducând la Satu Mare și noutăți precum singurul 3D Printer din regiunea aceasta a României.
Ei s-au arătat încântați de faptul că s-au încheiat chiar contracte de afaceri, chiar în timpul expoziției, între firmele participante, iar autoritățile și-au arătat deschiderea spre sprijinirea mediului economic sătmărean.