În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, pe platoul din Centrul Nou a avut loc vineri dimineaţa deschiderea oficială a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, eveniment ce se desfăşoară pe tot parcursul weekend-ului, pentru a marca cea de-a doua ediţie a Zilei Recoltei.
La târg îşi expun produsele un număr de 44 participanţi, care pun cu toţii în vânzare numai produse cu adevărat tradiţionale şi care respectă reţetele originale.
Programul celei de-a doua ediţii a Zilei Recoltei se va încheia cu un spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor, care va avea loc duminică, 14 octombrie, de la ora 18, unde Petrică Mureşan şi invitaţii săi, Veta Biriş, Cristian Pomohaci, Năstăcuţa Iuga, Ionel Sabo, Ionela Toma şi Vlad Doroş, promit un regal pentru iubitorii muzicii populare.
Primarul municipiului Satu Mare invită toţi sătmărenii să participe la acest eveniment reprezentativ pentru municipiul nostru.