Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Econinfo – proiect transfrontalier pentru comunele de graniţă
Econinfo  - Luni, 15 Octombrie 2012

Transmiterea de informaţii utile peste graniţele naţionale, la vecini, constituie o extindere a posibilităţilor individuale şi comune. Aici, la câţiva kilometri de noi există o altă piaţă a muncii, a imobilelor, a articolelor casnice, a produselor alimentare şi agricole.

 

Alegând dintre preţurile oferite de cele două pieţe, este clar că avem un avantaj. Dar avem totodată şi avantajul obţinerii informaţiilor, purtătoare de avantaje în domeniul economic, cultural, valori turistice.

 

Comunităţile care trăiesc în vecinătate, de o parte şi de alta a frontierei de stat şi vorbesc limbi diferite, dacă se cunosc mai bine prin informaţiile zilnice transmise în limba lor maternă sunt mai dispuse să se apropie unele de altele. Aceste lucruri pot deveni realitate prin metoda noastră, utilizând obişnuitele instrumente şi mijloace de comunicare.

 

Sunt utilizate două căi şi mijloace de comunicare, care practic anihilează efectul despărţitor al frontierei:


- difuzarea de ştiri cu acelaşi conţinut în ambele limbi pe posturile de radio locale din România şi din Ungaria;

- postarea ştirilor bilingve  pe un site internet www.econinfo.eu, constituit din site-uri proprii ale localităţilor vizate.

 

Metoda este simplă: ştirile de interes public, culese din comunele şi oraşele aflate pe părţile diferite ale graniţei sunt traduse în ambele limbi şi sunt trimise posturilor de radio locale pentru difuzare în 5 grupaje de ştiri pe zi. Partenerii noştri în această activitate în judeţul Satu Mare sunt Radio 1 (94 FM), Radio Transilvania - 99.00 FM şi City Radió - 106,4 FM, iar în judeţul Szabolcs –Szatmár – Bereg Ha-Jó Rádió – pe frecvenţa 98.4Mhz.

 

Ştirile difuzate sunt postate şi pe site-ul www.econinfo.eu care actualizează site-urile bilingve ale comunelor, create de noi.

 

Evenimentele, ştirile celor mai mici localităţi pot fi citite şi înţelese de toţi locuitorii din zonă, indiferent pe care parte a graniţei ar locui ei, asigurând totodată actualizare site-ului propriu, cât şi crearea unei baze de documentare despre evenimentele petrecute în localitatea respectivă.

 

Pentru prima dată se oferă posibilitatea consiliilor locale să-şi actualizeze în mod automat site-urile proprii existente, care în majoritatea cazurilor sunt nefuncţionale din motive de capacitate de personal. Primăriile îi pot informa prin acest sistem pe cetăţenii comunelor lor, pe cetăţenii din comunele învecinate şi chiar vecinii comunelor de dincolo de graniţă.

 

Consiliile locale interesate de acest sistem sunt rugaţi să contacteze prin e-mail echipa Econinfo, accesând meniul CONTACTE de pe site-ul www.econinfo.eu




2077 vizite
Distribuie pe