Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit luni seara cu 2 autospeciale sub comanda plutonierului Ceh Ovidiu în localitatea Bicău, la nr. 72, unde a izbucnit un incendiu la o casă de locuit, aflată în proprietatea lui P. Vasile.
Forţele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au ajuns la locul intervenţiei la ora 20.08, după ce au parcurs o distanţă de 43 de km şi au constatat ca ardeau aproximativ 200 mp din acoperişul casei, interiorul a două camere, hol şi bucătărie, cu pericol de propagare la anexele gospodăreşti şi casele învecinate. Incendiul a fost lichidat la ora 22.38.
Au ars: mobilierul din două camere, bucătărie şi hol, geamurile şi uşile camerelor, acoperişul pe 200 mp şi actele proprietarului. S-au degradat: ţiglele, pereţii şi alte materiale din construcţia acoperişului (grinzi, corni, etc.)
Cauza incendiului: scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Pagubele produse de incendiu au fost de aproximativ 30.000 lei, iar datorită intervenţiei pompierilor militari s-a reuşit salvarea a restului casei de locuit, anexele şi casele învecinate în valoare de aproximativ 80.000 lei.