Un accident de circulaţie s-a produs miercuri, în jurul orei 11.00, la intrarea în oraşul Ardud.
Din primele date obţinute în urma efectuării cercetării la faţa locului a rezultat că primarul din Păulești, Iosif Nagy, în vârstă de 69 de ani, conducând autoturismul pe DN
Stâlpul s-a prăbuşit peste autovehicul, conducătorul auto fiind rănit şi transportat la spital pentru investigaţii medicale.
Conform procedurii, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorului auto i-au fost recoltate şi probe biologice pentru a se stabili îmbibaţia de alcool din sânge.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.