Peste 30 de voluntari jandarmi sătmăreni vor participa la acţiunile de ecologizare care se vor desfăşura sâmbătă, 28 septembrie, în cadrul campaniei organizate la nivel naţional, „Let"s Do It, Romania.”
Considerând că este momentul să lupte pentru o cauză nobilă, aceea de a curăţa România de gunoaie, jandarmii sătmăreni au încheiat un acord de parteneriat cu “Asociaţia pentru copii şi tineri 4 U” şi s-au alăturat voluntarilor acestui proiect, participând astfel la curăţirea arealelor naturale din jurul municipiului Satu Mare, pe raza comunei Păuleşti.
În acest fel, jandarmii sătmăreni doresc să-şi aducă contribuţia la refacerea ecosistemului şi implicit la protejarea naturii, dovedind încă o dată că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor, ci şi pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu şi om.
Cadrele I.J.J. Satu Mare nu sunt la prima acţiune de acest gen, jandarmii participând încă din 2010 la această campanie. În acelaşi scop de refacere a arealelor naturale şi de restabilire a raporturilor normale dintre mediu şi om, jandarmii s-au implicat şi în acţiuni de împădurire a unor suprafeţe din Ardud.
Pe linia voluntariatului putem aminti şi alte acţiuni ale jandarmilor sătmăreni, precum donarea de sânge, într-ajutorarea semenilor, sau construcţia primei case de lut la Pomi în beneficiul copiilor cu posibilităţi materiale modeste.