Luni, în jurul orelor 15.30, Patrula formată din polițiști și jandarmi din Negrești Oaș au identificat în trafic, un bărbat care conducea un autoturism marca Grand Cherokee.
Persoana care conducea autoturismul a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale și și-a continuat deplasarea, fiind identificat de oamenii legii pe aleea Trandafirilor, din localitatea Negrești Oaș.
În urma controlului efectuat s-a constatat că autoturismul era înmatriculat în Statele Unite ale Americii și nu avea drept de circulație pe teritoriul țării noastre. De asemenea s-a stabilit că Vasile S. avea permisul de conducere reținut și a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație pe teritoriul României, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i/a fost suspendată și refuzul conducătorului de autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii din Vetiș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe DJ 194/B.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit identitatea conducătorului auto, Cosmin S. care a condus autoturismul marca Renault , pe raza localității Vetiș, iar pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac situat în afara părții carosabile. Din fericire în urma evenimentului nu au rezultat victime omenești.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,23mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.
În ambele cazuri persoanele sunt cercetate în stare de libertate.