Un grup de elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, reprezentanți ai Consiliului Elevilor, au oferit, duminică 1 Martie, mărțișoare celor 86 de doamne aflate la Centrul de Îngrijire și Asistență Șansa, centru amplasat în municipiul Satu Mare în cartierul Solidarității, pe strada Ilișești.
În acest centru sunt oferite servicii de îngrijire și asistență socială adulților cu probleme sociale.
Elevii implicați în activitatea de duminică sunt din clasele a IX-a F, a X-a F, a XI-a F și a XII-a G de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și au fost coordonați de profesorul de istorie Marius Horșia, cel care este consilierul educativ al școlii, respectiv coordonatorul de programe și proiecte extracurriculare.
Eminescienii, prin gestul lor, au adus un zâmbet pe chipul brăzdat de ani a doamnelor din Centrul de Îngrijire și Asistență Șansa.