Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Trei șoferi s-au răsturnat cu mașina în șanț în acest week-end
Poliția Satu Mare  - Duminica, 5 Aprilie 2015

Vineri, în jurul orelor 21.00, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Golf, pe DN 19, la km 3+150 m, în apropierea localității Supuru de Sus, G. Marcel de 47 ani, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Tot vineri, în jurul orelor 21.35, polițiștii Secției 1 poliție rurală Valea Vinului au fost sesizați prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoană care se afla sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen pe raza localității Sâi, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, intrând în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

Sosiți la fața locului polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto în persoana lui C. Dorel de 55 ani. Cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest și a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă, în jurul orei 01.05, în timp ce conducea un autoturism marca Mini Mini R 50, pe B-dul Lucian Blaga, din municipiul Satu Mare, B. Bianca de 26 ani, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

În urma accidentului a rezultat rănirea lui P. Gheorghe de 39 ani, pasager în autoturism.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată i-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

 

1202 vizite
Distribuie pe