Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Un drujbist a murit strivit de arborele pe care l-a tăiat
Poliția Satu Mare  - Miercuri, 16 Noiembrie 2016

Polițiștii orașului Negrești Oaș au fost solicitați de către administratorul unei firme specializate în exploatarea materialului lemons să intervină la un incident petrecut în fondul forestier.

La fața locului, polițiștii, însoțiți de un inspector din cadrul ITM Satu Mare, au constatat că un drujbist, angajat al firmei, de 38 de ani din comuna Lăpuș, județul Maramureș, în timp ce se afla la locul de muncă în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Negreşti Oaş, a doborât un arbore care a căzut peste el. În scurt timp bărbatul a decedat.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului orăşenesc Negreşti Oaş, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, cercetările urmând să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tags: drujbist  strivit  accident  
1313 vizite
Distribuie pe